x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Robert Downey Jr. e Iron Man 2

Robert Downey Jr. e Iron Man 2

de Sebastian S. Eduard    |    02 Mai 2010   •   00:00
Robert Downey Jr. e Iron Man 2

Din acest week-end, în cinematografe intră mult aşteptata continuare a filmului "Iron Man", blockbusterul care descrie aventurile eroului de legendă lansat de Marvel, şi care îi reuneşte pe regizorul Jon Favreau şi actorul nominalizat la Oscar Robert Downey Jr.



5680-119183-ironman2ok.jpgEste un fapt binecunoscut de toată lumea acum că industriaşul miliardar Tony Stark (Robert Downey Jr.) este Iron Man, iar Tony încearcă să minimalizeze beneficiile celebrului costum relansând extravagantul Stark Expo, o expoziţie a inovaţiilor în scop umanitar inspirate de tehnologia sa. Dar guvernul Statelor Unite insistă să fie predată armat costumul-armă revoluţionară şi, în plus, apare un personaj misterios din trecutul familiei Stark, Ivan Vanko (Mickey Rourke) care vrea să-l distrugă pe Tony dezvăluind propria armă devastatoare construită cu tehnologia Stark.

Copleşit din toate părţile, în timp ce se confruntă şi cu demonii proprii, Tony trebuie să-şi cheme aliaţii - cei vechi şi cei noi - pentru a se lupta cu duşmanii ce vor să-l distrugă pe el şi întreaga omenire.
În "Iron Man 2" Downey este "acompaniat" de o distribuţie de eroi şi răufăcători, din care fac parte Gwyneth Paltrow, Don Cheadle, Scarlett Johansson, Sam Rockwell, Mickey Rourke şi Samuel L. Jackson în rolul lui Nick Fury.

×
Subiecte în articol: film