x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Români la Berlinală

Români la Berlinală

20 Ian 2010   •   00:00
Români la Berlinală

Lungmetrajele "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban şi "Portretul luptătorului la tinereţe" de Constantin Popescu au fost selectate la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în competiţia oficială, secţiunea Forum, informează ICR Berlin, citat de Mediafax.



În "Eu când vreau să fluier, fluier", care spune povestea unui deţinut, pe parcursul ultimelor zile de închisoare, joacă 10 deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova şi actori profesionişti, ca Mihai Constantin şi Clara Vodă. Filmul, după un scenariu de Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban, intră în competiţia de la Berlin (11-21 februarie), cu "The Ghost Writer", de Roman Polanski, şi "Shutter Island", de Martin Scorsese. În "Portretul luptătorului la tinereţe", evenimentele sunt inspirate din realitate. (C.S.)

×
Subiecte în articol: film