Veronica – 20

În preajma Crăciunului din 1996, Palatul Naţional al copiilor din Bucureşti găzduia un spectacol deosebit, dedicat împlinirii a 20 de ani de când a fost realizat filmul „Veronica" (implicit continuarea - „Veronica se întoarce"). Pe scenă s-au aflat câţiva ­dintre interpreţii rolurilor principale şi câţiva membri din echipa celor două filme, într-un dialog amuzant cu publicul.

Spectacolul, realizat de doamna Ioana Bogdan - în prezent director editorial, şi Geta Chira, pro­du­că­tor executiv la TVR Media -, a prilejuit o emo­ţi­o­nantă întâlnire. „Nu există film vechi sau nou, ci numai spectatori noi. Filmul «Veronica» va fi mereu NOU pentru că generaţii la rând de bunici, părinţi şi copii îl vor vedea cu aceeaşi bucurie!".

Aşa prefaţa Geta Chira, moderatoarea întâlnirii, intrarea în scenă a invitaţilor: „Motanul Dănilă (actorul Dem Rădulescu), Mama Zizi, mama filmului (regizoarea Elisabeta Bostan), compozitorul Temistocle Popa - autorul şla­gă­relor neuitate, fredonate şi astăzi, Smaranda - cu şoapta căreia copiii din film intrau uşor în lumea basmului (Angela Moldovan), Greieraşul din fabula lui La Fontaine (Florian Pittiş), Cristian Popescu, actorul care a cântat pentru mai multe personaje din film, Nely Merolla, creatoarea minunatelor costume de basm şi... Zâna cea bună, Învăţătoarea şi... împărăteasa furnicilor - Margareta Pâslaru".

SALA PLINĂ
Realizatoarele evenimentului îşi amintesc că sala era plină-ochi cu zeci de copii şi adolescenţi, bunici şi părinţi (printre ei şi părinţii lui Lulu Mihăescu, stabilită în Canada) şi relatează cu plăcere cum au decurs dialogurile cu invitaţii.

„A început Dem Rădulescu: «E teribil de emoţionantă această întâlnire! Vorbeam cu marea regizoare, d-na Elisabeta Bostan, nu-mi vine să cred că au trecut 20 de ani de la premieră! Vă daţi seama că majoritatea din sala asta nici nu exista! De unde aţi venit? Vreau să mulţumesc celor care au iniţiat această întâlnire. Poate că întâlnirea asta are ceva vesel, glumeţ, dar şi multă nostalgie... Filmul ăsta e ca vinul. Cu cât trece timpul, învechindu-se, devine tot mai bun! Am amintiri foarte multe de la filmări... Stiţi că măştile noastre erau făcute la Moscova. Au venit să-mi facă şi mie mulajul pentru mască. Mi-au pus două cornete în nas şi au început sa-mi toarne pământ pe faţă, în jurul nărilor. Cu toată grija acordată, a intrat pământ şi în cornete.

Până să-mi termine mulajul pe faţă, era cât pe ce să mă sufoc şi eu nu ştiam ruseşte. Un puşti m-a întrerbat odată: „Nene, tu ai jucat-o pe pisica aia din film?" Personajul meu a adus multe bucurii copiilor, dar eu, actorul, am provocat o mare dezamăgire unei fetiţe de vreo 5 ani, la Brăila, parcă. Eram într-o cofetărie. Probabil că mama i-a spus: „Uite-l pe Motanul Dănilă!". Fetiţa a izbucnit în plâns spunând: „Cum să fie ăsta, mamă, Motanul Dănilă, ăsta este om! Este doar un om..."

„Elisabeta Bostan şi-a exprimat admiraţia si gra­titudinea faţă de toată echipa", subliniază Geta Chira. „A regretat absenţa lui Lulu şi a Vasilicăi Tas­ta­man de la această întâlnire şi a recunoscut că sunt nopţi în care regizorul nu prea doarme când fil­mea­ză: «Atunci mă chinuia întrebarea: cine să fie Zâna, cine? Şi mi-a venit ideea: o persoană foarte iubită de oameni, sigur... Margareta Pâslaru. Dar cine să fie Profesoara, ipostaza mai aspră a Zânei?Cine poate fi împărăteasa furnicilor, un amestec al caracterelor celor două? Nu din lipsă de inspiraţie, ci din dragoste şi preţuire faţă de actori... am găsit răspunsul... Margareta Pâslaru.




Întâlnirile de lucru cu Temistocle Popa erau de neuitat. Mergeam cu Vasilica Istrate, semnatara scenariului, la Temi acasă, să vedem ce-a mai scris. Uneori dansam, deşi habar n-avem să dansăm. Am fost, pe rând, când Dănilă, când Veronica, când şoricelul Aurică, Vulpea...»„.

SUCCES
Geta Chira îşi aminteşte cum Temistocle Popa a subliniat că nu i-a trebuit mult timp să scrie cântecele personajelor, toată muzica filmului având un scenariu atât de frumos: „Vedeţi bine că, după 20 de ani, filmul se bucură de acelaşi succes!", a spus el. Tot Geta Chira evocă amintirile deosebite depănate de doamna Nelly Merola: „Talentul scenografului şi al creatorului de costume depinde de ceea ce i se cere să facă.

Nelly Merola a evocat filmările cu Vasilica Tastaman (în rolul Vulpea): «închipuiţi-vă, stătea ore întregi la machiaj şi apoi toată ziua pe platou. Se deshidrata. Având masca lipită direct pe faţă, nu putea mânca, nu putea bea. Îi dădeam lichide cu o sondă, ca să nu stricăm boticul vulpii. S-a purtat eroic! Eu am creat costumele ţinând cont nu numai de personaj, ci şi de fizionomia şi de firea actorilor, de spiritul şi personalitatea lor. Cred că am reuşit...»„.

Cu tandreţe si emoţie, Florian Pittiş a povestit câteva amintiri din timpul filmărilor şi a evocat clipe petrecute pe platou cu micuţa Lulu...

„Aveam pe cap o cagulă care să-mi ascundă pletele. Am spus că joc în film, cu condiţia să nu mă tund. Asta o spusesem şi la Radio. Am şi eu multe poveşti cu Veronica, una este foarte specială. La filmări, între mine şi Veronica s-a creat o mare iubire. Ne jucam tot timpul, vorbeam, ne ajutam. Pâna la urmă ne-am logodit! Nu ştiu dacă ştia bine ce înseamna asta, dar ea era sigură de prietenia mea pentru că eram logodnicul ei. Plănuisem în glumă şi călătoria de nuntă pe Valea Prahovei.

Într-o zi am venit foarte obosit la filmări. Făceam naveta Bucureşti - Moscova, seara avuse­sem spectacol, şi de la aeroportort m-am dus direct la filmare...Voiam să mă odihnesc câteva ceasuri. Lulu a intrat în cabină să ne jucăm, că nu ne vă­zu­se­răm de câteva zile. În cabină se aflau două canapele. I-am spus că eu mă culc un pic, dar o rog pe ea să stea pe cealaltă canapea, de pază, şi să mă trezească când mă cheamă pe platou.

S-a aşezat cuminte, plină de importanţă. O priveam printre gene. Statea nemişcată şi mă privea fix, fix. Am adormit buştean. Peste patru ore m-am trezit şi mi s-a povestit că a stat aşa nemişcată, cu ochii aţintiţi spre mine şi, dacă intra cineva, şoptea cu degeţelul la buze: Sssst! Să nu-l trezeşti pe Moţu! Au chemat-o la filmare. A zis: Nu pot, trebuie să-l păzesc pe Moţu, că e obosit!»„...

EPILOG
Un spectacol deosebit, cu mărturii deosebite. E potrivit să încheiem cum am început: „Nu există film vechi sau nou, ci numai spectatori noi". ­