x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Idee românească, dezbătută cu fast de conducerea UE

Idee românească, dezbătută cu fast de conducerea UE

27 Iun 2018   •   22:15
Idee românească, dezbătută cu fast de conducerea UE

Pentru prima dată la un eveniment găzduit de Sala Plenară a Parlamentului European din Bruxelles, un subiect de dezbatere a adus la un loc liderii la vârf ai instituțiilor europene, miniștri din țări membre și artiști de renume mondial. Este vorba de Patrimoniul Cultural European, care constituie tema anului 2018 în Uniune în urma demersurilor eurodeputatului român Mircea Diaconu.

„Dacă ar fi să reînceapă aventura europeană, ar trebui să o facă prin Cultură", a spus ieri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Șeful executivului comunitar a vorbit despre importanța schimburilor culturale, în special în rândul tinerilor, pentru consolidarea legăturilor între europeni și a promis dublarea fondurilor dedicate programului de formare Erasmus, până la uriașă sumă de 30 miliarde de euro. Tot la o dublare s-a referit și președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani. El a spus că UE își propune să atragă, prin conservarea și promovarea patrimoniului său cultural, două miliarde de turiști anual - cu un impact major asupra a numeroase sectoare de activitate, de la cel agro-alimentar, până la modă.

Invitat la prezidiul conferinței intitulate „Patrimoniul cultural în Europa: legătura dintre trecut și viitor”, pionierul muzicii electronice Jean-Michel Jarre s-a pronunțat în sprijinul proiectului de Directivă europeană privind drepturile de autor. El a spus că europenii nu trebuie să fie „colonizați digital” de platformele de pe internet care difuzează muzică sau alte forme de creație. Jean-Michel Jarre  i-a comparat pe cei care se opun legilor internetului cu cei care nu vor nici legi rutiere. „Cum să spunem că remunerarea creatorilor este o formă de cenzură a internetului”, a exclamat celebrul artist francez, care a adăugat că Europa se bazează și acum pe legi de dinaintea revoluției online.

„În clipa asta pot să mărturisesc că în mare măsură sunt «vinovat» de evenimentul de astăzi, eu fiind raportorul pentru acest subiect. Patru ani am tot încercat să îl împing în față și până la urmă și-a luat zborul acum, ceea ce este excepțional”, ne-a declarat europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din PE. El s-a referit și la dimensiunea politică a patrimoniului cultural. „Subiectul are un potențial fenomenal exact în sensul în care doare mai tare Uniunea Europeană - crizele, deviațiile”.

În deschiderea conferinței, Orchestra de tineret a Uniunii Europene a susținut un scurt spectacol, chiar lângă prezidiul sălii de plen.

Într-un smartphone, partea cea mai Smart e a creatorilor”

Jean-Michel Jarre

 

 

×