Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Organist, dirijor de opera si compozitor, FRANZ PAUL LACHNER (1803-1890) s-a nascut si a activat intr-o prima faza la Viena. Acolo l-a intalnit pe Schubert devenindu-i un bun prieten – amintirile lui au constituit, pentru primii biografi ai compozitorului, un nepretuit izvor de material informativ.
In 1836 Lachner s-a instalat la München unde, timp de aproape trei decenii, a condus Opera Regala reusind sa faca din ea unul din cele mai bune teatre de opera din Germania. Dupa parerea istoricilor, teatrul bavarez era singurul in care un repertoriu atat de pretentios ca cel wagnerian putea fi pus in scena. Dar cand Wagner insusi a venit la München, el nu numai ca a desconsiderat total eforturile colegului sau dar a manevrat astfel incat sa fie scos la pensie si inlocuit cu Hans von Bülow.
Lachner a ramas insa un muzician respectat pentru competenta sa, vederile largi si caracterul conciliant: nu s-a implicat in polemica estetica dintre partizanii lui Wagner si cei ai lui Brahms; dimpotriva, a aranjat ca ambii sa primeasca Ordinul Regal "Maximilian" (1873).
Lachner, s-a bucurat de apreciere si in calitate de compozitor. A scris peste 200 de lucrari de care insa putini isi mai aduc aminte astazi, nivelul lor nedepasind o mediocritate onorabila. Se pare ca piesele pentru sufl atori, sonatele pentru orga si cateva lucrari camerale sunt opusurile sale cele mai reusite. Octetul op. 156, structurat in patru miscari, a fost publicat pe la 1850.
Dixtuorul de GEORGE ENESCU (1881-1955) este una din lucrarile camerale cele mai accesibile si mai indragite din creatia compozitorului. Scris in 1906, se situeaza cronologic intre Simfonia I si ciclul celor 7 lieduri pe versuri de Clément Marot. Prima auditie a lucrarii a avut loc la Paris, la "Societatea moderna a instrumentelor de sufl at".
Lucrarea are trei parti construite in principiu dupa tiparele clasice dar aplicate in maniera enesciana adica foarte libera. Prima miscare adopta forma de sonata, dar cu delimitarea dintre sectiunea dezvoltarii si cea a reprizei (de fapt, falsa repriza) aproape complet estompata. In partea a II-a, temele primelor doua sectiuni contrastante se suprapun in sectiunea a treia. Finalul, miscat, revine la forma de sonata, dar a carei dezvoltare principala nu este cea din centru ci cea de la sfarsit, de dupa repriza.
Lucrarea cucereste de la primele acorduri prin luminozitatea ei, prin cantabilitatea ei senina si coloritul unic. Incantarea sonora pe care o produce depinde in mare masura si de acest colorit. Compozitorul si analistul Pascal Bentoiu vorbeste despre o "veritabila alchimie timbrala" si continua: "Fiecare moment al partiturii contine o cantitate apreciabila de investitie imaginativa pe plan timbral, mult mai mare decat o presupune o partitura de orchestra obisnuita". Dixtuorul ii apare "ca o pura sarbatoare a spiritului, oferind frumusetea subtila si discreta a unui dialog platonician".
SABINE MAYER (n. 1959) este una dintre putinele femei ce s-au realizat atat ca instrumentist concertist (a studiat clarinetul din copilarie), cat si ca dirijor. Tatal, fratele si sotul sunt la randul lor clarinetisti . A devenit solista atunci cand, in virtutea unor prejudecati, Filarmonica din Berlin a refuzat s-o accepte in cadrul ei. Invitatiile constante la simfonicele din Chicago, San Francisco, Londra, Tokyo, Toronto, S. Petersburg, Viena, Melbourne etc. i-au confirmat insa clasa interpretativa.
Sambata 10 septembrie
Ora 11.00
Sala mica a Palatului
Seria "Enescu si contemporanii sai"
BLÄSERENSEMBLE SABINE MEYER
Program :
● Fr. Lachner – Octet in Si bemol Major pentru sufl atori op. 156
Allegro moderato
Adagio
Scherzo
Finale
● G. Enescu – Dixtuor in Re Major pentru instrumente de sufl at op. 14
Doucement mouvementé (Usor miscat)
Modérément (Moderat)
Allégrement mais pas trop vif (Vesel dar nu prea repede)
Citește pe Antena3.ro
