x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Burna Boy vine la Untold

Burna Boy vine la Untold

de Redacția Jurnalul    |    25 Apr 2024   •   19:45
Burna Boy vine la Untold

Burna Boy, câștigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge în aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, au anunțat joi organizatorii festivalului din Cluj-Napoca.

Potrivit organizatorilor, artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile arene ale lumii. Ed Sheeran, Justin Bieber, J Balvin, Stormzy, USHER, Chris Martin, 21 Savage, Jay Cole, Sam Smith, Beyonce, Khalid, Major Lazer, DJ Snake sau Rita Ora sunt doar câteva dintre numele mari, la nivel global, cu care Burna Boy a avut colaborări.

„Cu ritmurile sale contagioase și influențele diverse, genul Afrobeats a devenit rapid un fenomen global. Originar din Africa, acest stil muzical vibrant și plin de energie a captivat audiența din întreaga lume. Artiști precum BURNA BOY, Wizkid și Davido au fost printre pionierii care au propulsat Afrobeats-ul în mainstream-ul muzical internațional. Evenimente sold-out organizate pe cele mai mari stadioane din lume, din Statele Unite, Marea Britanie și Europa, dar și numărul uriaș de ascultări de pe platformele de streaming, peste 15 miliarde, au contribuit la popularitatea explozivă a acestui gen muzical”, transmit organizatorii Untold.

Conform acestora, Burna Boy a devenit vizibil încă de la lansarea albumului de debut, “L.I.F.E”, în 2013. În 2018, albumul “Outside” a ajuns pe locul trei în Billboard Reggae, iar în 2019 a câștigat premiul la categoria “Best International Act”, în cadrul BET Awards. A fost și anul în care a fost desemnat de Apple Music, „Up Next Artist”. Din acest punct, nigerianul devine un artist cu expunere la nivel internațional, iar sound-ul său unic i-a adus o nominalizare la cea de-a 62-a ediție a premiilor Grammy, pentru albumul “African Giant”, la categoria Best World Music Album.

Primul Grammy a venit un an mai târziu, în 2021. Albumul „Twice as Tall” a fost desemnat favorit și a câștigat premiul “Best World Music Album”. La acest album, Burna Boy a colaborat cu Youssou N'Dour, Naughty by Nature și Chris Martin de la Coldplay.

În luna aprilie 2022, Burna Boy a fost primul artist de origine nigeriană care a fost headliner la un eveniment sold-out în Madison Square Garden.

Albumul „Love, Damini” a fost lansat în ziua în care Burna Boy împlinea 31 de ani, pe 2 iulie 2022. Single-ul de promovare, “Last, Last” a fost un succes, pentru această piesă artistul nigerian a folosit un sample dintr-o piesă semnată de Tony Braxton, “He Wasn’t Man Enough”, și a fost certificat cu Discurile de Platină și de Diamant pentru numărul de copii vândute la nivel global. A fost nominalizat la categoria “Best Global Music Performance”, în cadrul premiilor Grammy.

In 2023, Burna Boy a avut un show live sold-out pe London Stadium, la care au participat 60.000 de oameni. La acest eveniment a lansat hit-ul "Sittin' on Top of the World" cu care își promova
cel de-al 7-lea album din carieră, “I Told Them...”, cu care a debutat pe locul 1 în UK Albums Chart și a primit un număr record de nominalizări, patru, la cele mai importante categorii ale premiilor Grammy. Publicația Rolling Stone a inclus albumul lui Burna Boy în clasamentul „The 100 Best Albums of 2023”, iar zilele trecute publicația Time l-a inclus în clasamentul celor mai influente 100 de personalități ale lumii în anul 2024.

Untold va avea loc în acest an la Cluj-Napoca în perioada 8-11 august.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: burna boy Untold