Concert de Crăciun transmis în streaming de Institutul Italian de Cultură din București, de la Biserica Nostra Signora Assunta din Ovada, Alessandria - Italia
În data de 22 decembrie 2020, de la ora 20.00 (ora României), sub patronajul Institutului Italian de Cultură din București, în colaborare cu revista Psychologies – Romania, spectatorii români vor putea asculta Concertul de Crăciun, transmis în streaming de la Biserica Nostra Signora Assunta din Ovada, Alessandria – Italia. Vor interpreta artiștii: Giulia Medicina – mezzosoprană, Lorenzo Medicina – bas și Bruno Medicina – orgă.
Chiar și în perioadele cele mai dificile, muzica și arta reprezintă un punct de referință esențial. Așadar, în ciuda dificultăților cu care ne confruntăm în această perioadă, nu putem decât să mulțumim tehnologiei care ne permite să ne simțim aproape unii de alții - cel puțin spiritual - și să împărtășim câteva momente de reflecție și înălțare. Audiție plăcută și Crăciun Fericit!
Giulia Medicina
Program
Anonimo - Adeste Fideles (duet)
G. Frescobaldi - Capriccio Pastorale (orgă solo)
F. Gruber - Silent Night (bas)
J. S. Bach - Jesu meine freude (mezzosoprană)
J. S. Bach - Quia fecit mihi magna (bas)
J. S. Bach - Et Exultavit (mezzosoprană)
D. Zipoli - Pastorale (orgă solo)
G. Giordani - Caro mio ben (bas)
G. Caccini - Ave Maria (mezzosoprană)
B. Crosby - White Christmas (bas)
A. Adam - Cantique de Noel (mezzosoprană)
T. Albinoni - Adagio (orgă solo)
S. Alfonso - Tu scendi dalle stelle (duet)
Lorenzo Medicina
Giulia Medicina, 23 de ani, mezzosoprană, cu studii în domeniul artei și scenografiei, se dedică între timp muzicii de operă la Conservatorul Vivaldi din Alessandria, sub îndrumarea profesoarei Lilia Gamberini și apoi a profesoarei Anna Maria Chiuri. S-a remarcat ca solistă, interpretând muzică sacră și de operă, în cadrul unor evenimente importante la nivel național, fiind apreciată atât de public cât și de critică.
Lorenzo Medicina, 24 de ani, bas, își începe activitatea muzicală în cadrul unor coruri importante din Genova; ia naștere o pasiune care îl determină să se înscrie la Conservatorul Vivaldi din Alessandria, unde își începe studiile cu Lilia Gamberini, pentru a continua apoi cu Maestrul Riccardo Ristori. Deși foarte tânăr, s-a făcut remarcat ca solist și a avut ocazia de a colabora cu câțiva dintre cei mai renumiți artiști în domeniul muzicii de operă.
Bruno Medicina
Bruno Medicina a urmat studii de pian cu Maestrul Marco Pasquero și de orgă și compoziție cu Maestrul Attilio Baronti. Deși nu este muzician de profesie (activitatea sa principală fiind de trainer și coach), și-a păstrat întotdeauna pasiunea pentru pian, susținând numeroase concerte atât în Italia, cât și în străinătate. Combinând activitatea sa profesională cu muzica, a dezvoltat un model de înaltă performanță (the F.L.O.W. Power System) care, deși inițial a fost conceput pentru a îmbunătăți rezultatele în domeniul de business și al sportului, s-a dovedit a fi deosebit de eficient chiar și atunci când a fost aplicat muzicii. Așa se face că, de mulți ani, susține cursuri de specializare dedicate îmbunătățirii performanțelor muzicienilor, în cadrul Institutului „Virtuosity Center”, fondat și condus chiar de el.

Ştiri din .ro
Teatrul Dramaturgilor Români. Programul evenimentelor din luna martie

HORIA ANDREESCU dirijează Haydn și Beethoven la SALA RADIO!

Teatrul EXCELSIOR lansează cea de-a șaptea ediție a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA
Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație

„Femeia, eterna poveste” este titlul pe care Teatrul „Stela Popescu” îl dedică săptămânii femeii pe 7 martie

Recital cameral extraordinar CU PUBLIC. De Mărțișor
Expoziție virtuală: „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“

Invitație la lectură

Vernisaj: Sensul Sculpturii, expoziția Kunsthalle Bega Timișoara, călătorește: din 4 martie 2021 devine Sensul Sculpturii la Galeria Sector 1

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu celebrează 101 ani de la nașterea scriitorului Radu Stanca cu o serie de recitaluri online în perioada 3 - 5 martie
Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, considerat de presa internațională stimulant și provocator, o usturătoare satiră socială

Cadouri muzicale de primăvară la Filarmonica Sibiu

Espacio femenino. Pioneras / Cinema feminin spaniol: cineastele – deschizătoare de drum, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Ana Ularu, colaborare cu Oigăn (Kumm), cu un clip de Alex Gâlmeanu: Meteorologie, „ceva magic atât de simplu spus, o stare de complicitate și complot”

Classix Festival va avea loc la Iași în martie 2021
