Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Opera Națională București prezintă publicului săptămâna aceasta patru spectacole extraordinare. Miercuri, opera Samson și Dalila, poate cea mai de succes compoziție a lui Camille Saint-Saëns, o va avea ca invitată specială pe mezzosoprana Ljubica Vranes, interpretând rolul Dalila, în regia lui Giandomenico Vaccari. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Tosca, cea mai puternică operă a lui Puccini, va avea loc joi pe scena Operei Naționale București, Mario De Carlo semnând regia, decorul, costumele și light design-ul, și avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Tiberiu Soare. Soprana Dragana Radakovic va interpreta rolul Floriei Tosca, în calitate de invitată a primei scene lirice a țării. Cel mai vizionat balet al tuturor timpurilor, Lacul Lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski, va putea fi urmărit sâmbăta aceasta pe scena Operei Naționale București. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Săptămâna Operei Naționale București va fi încheiată de Madama Butterfly, de Giacomo Puccini, având-o pe Young Ju Kim invitată specială. Regia îi aparține lui Jean Rânzescu, iar maestrul David Miller este invitat al primei scene lirice a țării, la pupitrul dirijoral.
Samson și Dalila. Foto: Sebastian Bucur / Opera Națională București
Citește pe Antena3.ro
Mezzosoprana Ljubica Vranes, invitat special în spectacolul Samson și Dalila
Opera Națională București prezintă miercuri, 29 ianuarie 2020, de la ora 18:30, spectacolul Samson și Dalila, de Camille Saint-Saëns. Regia poartă semnătura lui Giandomenico Vaccari, coregrafia a fost realizată de Davide Bombana, iar decorul și costumele, de Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.
Pentru această reprezentație, publicul spectator o va putea urmări pe mezzosoprana Ljubica Vranes interpretând rolul Dalila, în calitate de invitată a Operei Naționale București.
În data de 2 decembrie 1877 avea loc premiera operei Samson și Dalila la Weimar, cu un libret tradus în germană. În decursul timpului, lucrarea a constituit o oportunitate pentru afirmarea multor staruri din lumea teatrului liric. În particular rolul Dalila este considerat unul dintre cele mai complexe roluri de mezzo-soprană și a fost interpretat de mari artiste precum: Marie Delna, Grace Bumbry, Julia Claussen, Fiorenza Cossotto, Rita Gorr, Denyce Graves, Louise Homer, Marilyn Horne, Elena Obraztsova și Risë Stevens.
Deși niciuna dintre celelalte creații de gen ale lui Saint-Saëns nu a suferit atâtea chinuri ale facerii în anii de început, la fel de adevărat este și faptul că niciuna din aceste opere nu a repurtat un asemenea succes de durată de-a lungul timpului precum Samson și Dalila.
Încă din 1861, Camille Saint-Saëns îl uimise pe Wagner prin darurile sale; într-o scrisoare din 1867, Berlioz îl desemnează ca pe „un maestru pianist uluitor... și unul dintre cei mai mari muzicieni ai epocii noastre”. Admirația pe care o suscită muzicienilor mai în vârstă este împărtășită de colegii lui de generație - mai ales de Bizet -, care văd în el șeful școlii muzicale franceze. Debussy, care nu îl agrea, afirma: „Saint-Saëns este omul care știe cel mai bine muzica întregii lumi.”
În postura de compozitor, a abordat toate domeniile, toate genurile, atât religioase, cât și profane, inspirându-se din toate stilurile, lucrând cu ușurință cu formațiile vocale și instrumentele cele mai variate.
Dacă a încheiat prin a deveni încarnarea unei tradiții academice, un bătrân ilustru căruia i s-au făcut monumente încă înainte de a muri, obosit, poate, de atâtea onoruri care l-au copleșit, să nu uităm tot ceea ce îi datoreză muzica franceză și, în mod deosebit, întoarcerea la izvoarele cele mai nobile și mai pure ale acesteia, la ceea ce oferă ea incomparabil în materie de desen muzical, apoi o privire penetrantă și o ardoare de prozelit față de Bach și Rameau, într-o epocă în care aceștia erau aproape uitați, dacă nu chiar disprețuiți. Iar la polul opus, apărarea înflăcărată a ceea ce s-ar fi putut crede că se afla foarte departe de arta lui impasibilă: demiurgii umbrei, acei muzicieni blestemați pe care în tinerețea lui generoasă îi exaltase, mai precis Liszt, Berlioz, Schumann și Wagner.
Tosca. Foto: Sebastian Bucur / ONB
Soprana Dragana Radakovic, invitată în Tosca
Opera Națională București prezintă joi, 30 ianuarie 2020, începând cu ora 18:30, spectacolul Tosca, de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de Daniel Jinga, iar corul de copii, de Smaranda Morgovan. Asistenți de regie, Claudia Machedon și Paula Gherghe.
Pentru această reprezentație, publicul spectator o va putea urmări pe soprana Dragana Radakovic interpretând rolul Floriei Tosca, în calitate de invitată a primei scene lirice a țării.
Pentru premiera de pe scena Operei Naționale București, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambițioasă, după cum însuși declară: „TOSCA este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârșitoarea sa teatralitate se regăsește în totalitate pe scenă, în situații și în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină ușoară: trebuie să închidă ochii și... să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în Tosca autorul insistă pe detalii realiste și că este în căutare de efecte scenice în nuanțe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime și morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca și, de-a lungul execuției în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol. Toți trei protagoniștii mor, și au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morțile languroase ale eroilor și eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile și pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuși rațiunea și se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiție și spectacularizare. Am găsit inspirația în ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului”, adaugă regizorul Mario De Carlo.
Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, Tosca este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea vieții din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, precum și de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.
Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-și reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. Tosca rămâne, așadar, o oglindă în care ne privim cu toții, din când în când, culmile și coborâșurile sufletului.
Lacul Lebedelor. Foto: Lavinia Huțanu / Opera Națională București
Lacul Lebedelor, cel mai vizionat balet al tuturor timpurilor
Opera Națională București prezintă sâmbătă, 1 februarie 2020, începând cu ora 18:30, spectacolul de balet Lacul Lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul, de Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Legenda prințeselor transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității.
Coregraful Gheorghe Iancu spune despre spectacolul de pe scena Operei Naționale București: „Am crescut și am visat cu Lacul lebedelor. Nu știu ce mă fascina... poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună.
Cred că tradiția atrage foarte tare publicul, fiindcă ce am ales să mențin din versiunea clasică este capodoperă, deci nemuritoare. Am considerat că este foarte bine să plasez spectacolul în epoca în care a trăit Ceaikovski. Este o epocă foarte elegantă, după părerea mea. Am fost foarte interesat de istoria ultimului țar rus și am găsit că este o legătură foarte bună din punct de vedere muzical. Putem să-i spunem balet neoclasic, dar are și zone moderne. Niciodată nu am dorit să pun o ștampilă stilistică. Pentru mine, stilul trebuie să fie subjugat ideii. Ideea primează. Stilul se definitivează din mers. Erotismul este ceva ce îmi aparține. Este greu să vorbești despre sine, dar întotdeauna senzualitatea și erotismul au făcut parte din expresia mea artistică, ca om și ca dansator, și au un mare impact în viața mea, în tot ce am făcut, însă cu precădere în teatru”, adaugă coregraful Gheorghe Iancu.
Madama Butterfly. Foto: Sebastian Bucur / ONB
Young Ju Kim, invitată în Madama Butterfly
Opera Națională București prezintă duminică, 2 februarie 2020, de la ora 18:30, spectacolul Madama Butterfly, de Giacomo Puccini, în regia lui Jean Rânzescu. Decorurile îi aparțin lui Theodor Kiriakoff Suruceanu, iar costumele, Elenei Feodorov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul David Miller, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.
Puccini considera Madama Butterfly drept cea mai „tehnică” operă a sa, probabil datorită preocupării excesive de a-și modifica stilul componistic conform subiectului exotic. Premiera mondială a operei, la Milano, în februarie 1904, n-a produs efectul scontat asupra publicului. Puccini a revizuit partitura, iar patru luni mai târziu opera a fost prezentată din nou, de data aceasta cu succes. „Este cea mai fină operă pe care am scris-o”, spunea compozitorul. Versiunea producției de la Paris, din 1906, cu toate revizuirile ulterioare, este cea pe care o poate admira publicul astăzi.
În România, Madama Butterfly a fost prezentă pe scenele bucureștene la puțin timp după premiera mondială, ceea ce dovedește încă o dată faptul că trupa lirică română era la curent cu toate compozițiile noi ale vremii. Timp de zeci de ani, Madama Butterfly a fost prezentă în repertoriul Operei Naționale București, cu distribuții de valoare în care au excelat toate numele mari ale primei scene lirice din România.
Una dintre cele mai cunoscute opere din lume, Madama Butterfly prezintă consecințele unui devotament fără margini. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic atunci când bărbatul se întoarce acasă cu o altă femeie. Cum nu poate suporta durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiției.
