x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Jack White (White Stripes) anunţă noul claviaturist

Jack White (White Stripes) anunţă noul claviaturist

de Alex Revenco    |    30 Oct 2014   •   20:07
Jack White (White Stripes) anunţă noul claviaturist

După tragica moarte a claviaturistului Isaiah 'Ikey' Owens (atac de cord) în urmă cu două săptămâni, Jack White refuză orice fel de compromis ce ar putea diminua experienţa live a show-urilor sale prin folosirea înregistrărilor. Dintr-un recent comunicat (preluat de New Musical Express) aflăm următoarele: “Deşi este imposibil ca Ikey să poată fi înlocuit, Dean Fertita (Queens of the Stone Age, The Dead Weather), un muzician incredibil de talentat a fost desemnat să cânte la pian şi keyboards în actualul turneu pe care Jack White îl susţine în Europa”. Turneul începe pe 7 noiembrie la Istanbul, al doilea concert e la Bucureşti, 9 noiembrie, Pavilionul Central de la Romexpo, urmează Austria, Polonia, Cehia, Germania, Belgia şi Marea Britanie – ultimul show fiind la O2 din Londra (19 noiembrie). Din 2006 încoace Dean Fertita este disputat de doi dintre cei mai mari muzicieni ai zilelor noastre, Jack White şi Josh Homme. Ambii s-au 'luptat' să-l aibă alături, în proiectele lor, şi ambii... au câştigat. Astfel, Dean a cântat atât cu The Raconteurs (keyboards) şi The Dead Weather (chitară, keyboards) dar şi cu Queens Of The Stone Age (chitară, keyboards) – până la ultimul album (din 2007).
Cei care încă nu şi-au achiziţionat bilete pentru spectacolul extraordinar pe care Jack White îl susţine, în premieră, în România de pe pe 9 noiembrie, in Pavilionul Central Romexpo, o pot face prin intermediul reţelei Eventim sau online pe www.eventim.ro.
Evenimentul Jack White în România este organizat de Phoenix Entertainment.

×