Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile legende prezentate într-un program „electrizant”.
Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România, în urma unor serii de concerte extrem de apreciate, precum „La Vida Loca”, „Origins”, „Romanian Rhapsody”, „Bits of Romanian Beats” sau „Vibraimba”. Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania formației PERCUSSIONescu, un grup cameral original, care deja se impune pe scenele internaționale. Îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în programul „Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă.
Flautistul MATEI IOACHIMESCU, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, este considerat un adevărat „rockstar” al muzicii clasice, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția și interacționează cu publicul.
Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și a fost aplaudat pe scene importante, precum Konzerthaus - Viena, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia - Roma, Budapest Music Center sau Suntory Hall - Tokyo.
În calitate de solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: Legends, Romanian Rhapsody și La Vida Loca - proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a determinat - în martie 2019 - realizarea albumului cu același nume, lansat la casa de discuri ViennArt.
Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei.
Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele ce definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni IRINA RĂDULESCU și RĂZVAN FLORESCU. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție.
Abordarea originală a grupului a fost imediat observată și apreciată încă de la debut. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul Internațional „Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică „Janaček” din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus oferită de UNMB pentru o formație camerală) și, nu în ultimul rând, debutul internațional prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno. În prezent, fac parte din proiectul „Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană. Irina Rădulescu și Răzvan Florescu predau percuția la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”.