Recital de pian Ștefan Theodor Vârtejaru
Marți, 12 ianuarie este programat primul concert cameral din seria Stagiunea de marți seara din noul an 2021. Din păcate, pianistul Ștefan Theodor Vârtejaru va cânta tot în fața unei săli goale dar recitalul va fi transmis pe canalul de youtube al Filarmonicii „George Enescu”, pe facebook-ul Filarmonicii și pe cel al Radio România Muzical.
„Invitația de a oferi un recital în cadrul stagiunii de marți seară mă onorează.
Am structurat programul ca un dialog între liric și frust, între intim și exuberant. Recitalul este deschis de Sonata în La Major D664 de Franz Schubert, lucrare de o cantabilitate seducătoare. Îi urmează Sonatina de Maurice Ravel, muzică blândă și senină, care are și rolul de piesă de tranziție către a doua parte a recitalului care va fi guvernată de folclor. În primul rând, tripticul: Preludiu, Coral, Toccată, magnum opus al creației pianistice a lui Sigismund Toduță, în care folclorul românesc și cântul bizantin se întâlnesc cu limbajul componistic modern pentru a crea una dintre cele mai bune lucrări pianistice ale muzicii românești.
Ultima piesă a recitalului, Szabadban/ În aer liber a lui Bela Bartok, continuă limbajul folcloric al lui Toduță, dar îi șterge orice urmă de cantabilitate, expresia fiind una frustă, bazată pe redarea unor imagini și sentimente. De la ritmica quasi-ritualică a tobelor din prima piesă până la sunetele cicadelor și a orăcăitului broaștei unka în cea de-a patra, această lucrare cuprinde în cele 5 piese ale sale o descriere fascinantă a naturii și a relației omului cu aceasta”. Ştefan Theodor Vârtejaru
Ștefan Theodor Vârtejaru este student bursier al École Normale de Musique de Paris “Alfred Cortot”. Discipol al reputatului pianist francez Jean Bernard Pommier, tânărul muzician este și student în ultimul an la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca la clasa prof. Daniel Goiți.
Ștefan Theodor Vârtejaru desfășoară o activitate concertistică diversă în săli precum Salle Cortot, Filarmonica din Cluj, Filarmonica din Brașov, Theatre de l’Allegria Paris. Pianistul este foarte interesat de abordarea unui repertoriu cât mai vast și este profund preocupat de promovarea muzicii românești. În fiecare recital include lucrări românești necunoscute publicului internațional, În 2020 a prezentat la Salle Cortot (Paris) “Preludiu, Coral, Toccată” de Sigismund Toduță. Pe lângă această activitate este implicat și în proiecte caritabile diverse, organizând concerte educative pentru copii și participând la concerte caritabile.
A câștigat premii la concursuri precum Concursul internațional Mozart 2019 (premiul III), Concursul Piano Artis 2016 (premiul I și premiul special al juriului) și Concursul Iosif Sava 2016 (Marele Premiu). În 2018 câștigă o bursă completă de studii la École Normale de Musique de Paris “Alfred Cortot” unde în prezent se pregătește pentru obținerea “Diplôme Supérieur de Concertiste”.

Ştiri din .ro
Teatrul Dramaturgilor Români. Programul evenimentelor din luna martie

HORIA ANDREESCU dirijează Haydn și Beethoven la SALA RADIO!

Teatrul EXCELSIOR lansează cea de-a șaptea ediție a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA
Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație

„Femeia, eterna poveste” este titlul pe care Teatrul „Stela Popescu” îl dedică săptămânii femeii pe 7 martie

Recital cameral extraordinar CU PUBLIC. De Mărțișor
Expoziție virtuală: „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“

Invitație la lectură

Vernisaj: Sensul Sculpturii, expoziția Kunsthalle Bega Timișoara, călătorește: din 4 martie 2021 devine Sensul Sculpturii la Galeria Sector 1

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu celebrează 101 ani de la nașterea scriitorului Radu Stanca cu o serie de recitaluri online în perioada 3 - 5 martie
Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, considerat de presa internațională stimulant și provocator, o usturătoare satiră socială

Cadouri muzicale de primăvară la Filarmonica Sibiu

Espacio femenino. Pioneras / Cinema feminin spaniol: cineastele – deschizătoare de drum, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Ana Ularu, colaborare cu Oigăn (Kumm), cu un clip de Alex Gâlmeanu: Meteorologie, „ceva magic atât de simplu spus, o stare de complicitate și complot”

Classix Festival va avea loc la Iași în martie 2021
