x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sting va susține un concert extraordinar la Cluj-Napoca

Sting va susține un concert extraordinar la Cluj-Napoca

08 Noi 2021   •   17:20
Sting va susține un concert extraordinar la Cluj-Napoca
Sursa foto: Foto Simon Weisser - unsplash.com

Sting va susține un concert special My Songs în Cluj-Napoca la Sala Polivalentă BT Arena, pe data de 15 martie 2022, ora 19.00. 

Acesta este un spectacol exuberant și dinamic, cu cele mai îndrăgite cântece ale sale, scrise de-a lungul carierei a celui care a câștigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât și ca artist solo.

„Apreciat ca fiind un , concertul <îi poartă pe fani într-o călătorie muzicală în timp>, cu hituri precum , , și care punctează un show de neuitat. De asemenea, fanii se vor putea bucura să asculte , , , și multe altele”, au mai transmis organizatorii.

Cel mai recent album al lui Sting, The Bridge, va fi lansat la nivel mondial pe 19 noiembrie și prezintă prolificitatea și diversitatea sa în materie de compoziție. Scrisă și înregistrată într-un an de pandemie globală, această nouă colecție îl găsește pe Sting meditând asupra pierderilor personale, separării, perturbării, lockdownului și tulburărilor sociale și politice extraordinare. Reprezentând diferite etape și stiluri din întreaga sa carieră de neegalat și inspirându-se din genuri precum rock n' roll, jazz, muzică clasică și folk, albumul eclectic prezintă sunetul chintesențial al lui Sting pe piese pop-rock, precum salva rock de deschidere a albumului „Rushing Water” și noua piesă cu iz indie-pop „If It's Love”, au mai anunțat organizatorii concertului.

Conform acestora, noul serial săptămânal web TV al lui Sting, „On the Bridge”, recent lansat oferă o privire intimă asupra vieții de zi cu zi a muzicianului, în timp ce se pregătește de lansarea noului său album, The Bridge. Într-un gest special față de fanii săi fideli, Sting lansează un nou episod în exclusivitate pe Sting.com în fiecare marți la ora 9.00/ET. Fiecare episod va rămâne vizibil în exclusivitate pentru membrii fan clubului său timp de 24 de ore și apoi va fi disponibil pentru o vizionare mai largă miercurea la ora 9am/ET.

În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuță) cu Melissa Musique și Gene Noble (backing vocals). Invitatul special Joe Sumner va fi prezent la toate datele nou anunțate.

Biletele pentru concetul de la Cluj vor fi puse în vânzare vineri, 12 noiembrie, ora 11.00, pe sting.iabilet.ro. Prețurile variază între 171 și 441 de lei, la care se adaugă comisioanele de emitere.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sting