Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noua montare cu care Opera Nationala Bucuresti a debutat in Festival este, inainte de orice, o alegere semnifi cativa, Lohengrin de Richard Wagner fi ind spectacolul ei inaugural – ca institutie publica – in urma cu 90 de ani, chiar sub bagheta lui George Enescu.
Totodata marcheaza a 50-a stagiune a lui Stelian Olariu in fruntea Corului, din care a facut cel mai valoros ansamblu de acest gen din tara. Nimic nu-l putea solicita mai intens, nimic nu-l putea pune mai bine in valoare decat aceasta partitura wagneriana prin care corul a stralucit din nou, in toata splendoarea sa.
Pe scena, in pauza de dupa actul al II-lea, Ioan Holender a avut fericita ideie de a-i aduce un omagiu maestrului Stelian Olariu – cum bine a subliniat – in asentimentul publicului care l-a ovationat indelung. A fost cel mai emotionant moment al unei seri de neuitat, bogata in culminatii artistice pe un nivel general deosebit de elevat.
Prezenta in distributie a unora dintre cei mai importanti interpreti wagnerieni ai momentului pe plan mondial a conferit spectacolului – si implicit celei de-a 20-a editii a Festivalului – o anvergura aparte; caci de regula vedetele cantului vin la noi in apusul carierei.
Sa o urmaresti pe viu pe mezzosoprana Petra Lang, binecunoscuta din transmisiile radio de la Bayreuth, sa o vezi pe scena bucuresteana in Ortrud la doar cateva saptamani dupa ce a interpretat acest rol in "templul wagnerian' este intr-adevar o mare satisfactie. Si tot astfel, sa-i admiri in cuplul Elsa – Lohengrin pe soprana Emily Magee si pe tenorul Johan Botha, care au aparut nu demult in aceeasi ipostaza la Opera Lirica din Chicago! A fost realmente o echipa stelara; voci pe masura rolurilor, stralucitoare, conduse cu siguranta suverana, interpreti de mare clasa in rostire, frazare, expresie sonora si actoriceasca.
Am putut aprecia de asemenea stradania temerara a baritonului Valentin Vasiliu de a intruchipa in acest context un Telramund convingator, desi glasul sau nu are nici calibrul nici culoarea dramatica adecvate rolului. Potrivit vocal, dar inca rudimentar in interpretare, a fost basul Horia Sandu – Regele Henric Pasararul.
Conducerea muzicala a lui Cristian Mandeal a asigurat un discurs sonor impresionant prin acuratete, fluenta, echilibru, tensiune expresiva. Orchestra Operei bucurestene a raspuns solicitantei partituri si exigentei baghete cu profesionalism si cu daruire de zile mari, justificand gestul sui generis al dirijorului de-a o aduce pe scena la aplauzele finale.
Cat despre aspectul vizual, el are meritul de a oferi publicului un spectacol in respectul partiturii, creat de echipa Stefan Neagrau – regie, Adriana Urmuzescu – scenografie, Catalin Ionescu Arbore – lumini si coordonare artistica.
Un spectacol intr-adevar atragator si incitant, cu adresabilitate larga, de la cunoscatori la novici, de la traditionalisti la amatori de noutate. Un spectacol fara agitatie ostentativa si contraproductiva dar cu o buna relationare intre personaje, cu idei si sugestii de efect prin simbolistica decorului – minimalist dar ingenios –, prin costumele stilizate, prin culori, proiectii si lumini.
Noul Lohengrin este asadar o izbanda memorabila a Operei bucurestene si cu siguranta – desi ne aflam la inceputul ei – una dintre cele mai valoroase manifestari artistice din aceasta editie a Festivalului International George Enescu.
Constiincios, ca Beckmesser, mi-am notat in timpul premierei si greselile, dar mi se pare meschin sa le mai mentionez, tinand cont de generozitatea darului artistic de care, laolalta cu foarte numerosii spectatori, am beneficiat.
Citește pe Antena3.ro
