Ziua Enescu
La 139 de ani de la naşterea celui mai mare şi prolific compozitor al României, astăzi, Televiziunea Română propune telespectatorilor un maraton de emisiuni dedicate muzicianului care a adus țării apreciere și recunoaștere internaţională. Astfel, pe 19 august, ziua naşterii compozitorului George Enescu, TVR 3 aduce o serie de programe de arhivă, materiale rarisime, documentare de o mare valoare patrimonială.
Telespectatorii TVR 3 vor putea urmări, de la ora 13.30, documentarul în trei părţi „Plaiurile dorului” – Casele lui George Enescu. Prima parte prezintă casele memoriale de la Liveni, Mihăileni, Dorohoi şi Botoşani; locuinţele de la Tescani şi Sinaia le vizităm în partea a doua a producţiei, iar în ultima parte, paşii ne duc prin Palatul Cantacuzino din Bucureşti, transformat în Muzeul Naţional „George Enescu” – una dintre cele mai frumoase clădiri ale Capitalei.
De la 20.00 va fi difuzat documentarul „Enesciana – Luceafărul muzicii româneşti”, un film ce reflectă cele mai importante momente din viaţa compozitorului: primirea primei viori, anii de studiu şi perioada componistică. Documentarul va putea fi urmărit, de la ora 21.00, la TVR Internaţional, iar de la ora 23.00, la TVR Moldova.
De la ora 21.00, TVR 3 ne invită la „Experimentul Enescu”, un concept ce propune o abordare a creaţiei enesciene dintr-un unghi mai puţin obişnuit, ce nu a mai fost parcurs până în acest moment: ochiul de analiză al tuturor generaţiilor (inclusiv copii), întrupaţi deopotrivă în melomani, neavizaţi, necunoscători ai opusurilor enesciene, dar şi în oameni de specialitate. Oana Sârbu, Monica Davidescu, Zoli Toth, Liana Stanciu, Doru Trascău (liderul trupei The Mono Jacks), arhitectul Hamid Katrib, Daniel Rocca (liderul trupei Firma), Sandra Ecobescu (manager cultural Fundaţia Calea Victoriei) sunt câţiva dintre protagoniştii care s-au lăsat provocaţi de această formulă ce a reuşit să descrie personalitatea lui George Enescu într-o manieră cu totul inedită.
În aceeaşi zi dedicată compozitorului George Enescu, începând cu ora 22.00, prin stilul oratoric rafinat al eruditei Georgeta Filitti, vom descoperi laturi ale personalităţii enesciene mai puţin punctate în ultimii ani în peisajul media: viaţa personală a muzicianului, relaţionarea plină de căldură cu familia regală a României din perioada Primului Război Mondial, multiplele sale acte de caritate, precum şi relaţionarea cu marii artişti ai lumii. Astfel, datorită distinsei Georgeta Filitti, al cărei soţ a fost nepotul Marucăi Cantacuzino – soţia lui George Enescu – vom fi privilegiaţii descoperirii unui Enescu mai puţin „vizibil”. Interviul cu Georgeta Filitti va putea fi urmărit şi de românii din diaspora, începând cu ora 21.50, la TVRi, iar de către telespectatorii TVR Moldova, începând cu ora 23.45.
Grigore Leșe, artist desăvârşit, este cel care ne va povesti, într-un alt interviu de colecţie, programat de la ora 22.50, despre zestrea culturală pe care George Enescu ne-a lăsat-o moştenire. Grigore Leşe vine cu o serie de amănunte inedite despre modul în care George Enescu a utilizat folclorul (urban sau sătesc) în creaţia sa, revelând elementele folclorice transpuse magistral în scriitura pentru orchestră.

Ştiri din .ro
Bilete puse în vânzare online de joi pentru concertul simfonic condus de Gabriel Bebeșelea din 4 și 5 martie

Ce citeşte Barack Obama

Antrenamente pentru fericire
TOGETHER: despre importanța multidisciplinarității și a diversității @ROMANIAN DESIGN WEEK 2021

Cele mai cunoscute opere de artă care sărbătoresc dragostea

Cărți rupte din viață în noua serie Memoir a Editurii Trei

Spectacolul muzical Păcală și Tândală aduce în scenă lumea plină de umor a satului românesc

Întâlnire cu Alexander Hausvater în postura de scriitor la Teatrul Stela Popescu, pe 25 februarie
Special de Dragobete: „Să vorbesc cu tine”, o comedie plină de speranță despre iubire, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, pe scena Teatrelli

Jupiter’s Legacy/ Moștenirea lui Jupiter apare pe 7 mai 2021, exclusiv pe netflix
Alexandru Repan, o viață dedicată scenei

TEL AVIV. Publicul pasionat de film descoperă patrimoniul cinematografiei românești
Casa Artelor Dinu Lipatti redeschide Salonul de muzică în anul 2021
Jurnalul vă oferă o carte memorabilă: ”Iarba Vântului”, al doilea volum al "Trilogiei Ţărănești", de Dinu Săraru
„Adevărul”/ „La vérité”, noul film al regizorului Hirokazu Kore-Eda, cu Catherine Deneuve în rolul principal, are premiera în cinema pe 26 februarie
