x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Doliu în teatrul românesc. Actrița Valeria Gagealov a murit în urma infectării cu COVID-19

Doliu în teatrul românesc. Actrița Valeria Gagealov a murit în urma infectării cu COVID-19

10 Feb 2021   •   10:59
Doliu în teatrul românesc. Actrița Valeria Gagealov a murit în urma infectării cu COVID-19

Actrița Valeria Gagealov a murit, marți, 9 februarie, la vârsta de 89 de ani, în spitalul Elias, unde se afla internată de mai multe săptămâni, fiind infectată cu COVID-19.

Actrița se afla în stare gravă de mai multe zile, în contextul vârstei înainte, cât și a problemelor de sănătate de care suferea. Cadrele medicale au fost rezervate cu privire la șansele sale de recuperare încă din primele zile ale internării.

Valeria Gagealov a jucat timp de 13 ani în piesa „Oameni și șoareci” de John Steinbeck. De asemenea, a interpretat rolul Soniei în piesa „Camera de alături” de Paul Everac, rol pentru care a primit și „Premiul de creație” în anul 1983. În februarie 2014, aceasta a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”.

×
Subiecte în articol: valeria gagealov