x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premiera oficială HELLO, CEAUȘESCU! la Teatrul de Comedie

Premiera oficială HELLO, CEAUȘESCU! la Teatrul de Comedie

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Oct 2024   •   10:00
Premiera oficială HELLO, CEAUȘESCU! la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premieră oficială a spectacolului HELLO, CEAUȘESCU!, regia Matei Lucaci-Grünberg, scenografia Iuliana Vîlsan. Reprezentațiile vor avea loc sâmbătă 19 octombrie și duminică 20 octombrie, de la ora 18.30, la Sala Studio.

Hello, Ceaușescu!” este un spectacol comic și trist, nostalgic și emoționant, istoric și personal. El vorbește despre mici forme de dizidență în regimul comunist, vorbește despre familie, despre prietenie, despre singurătate și despre minciună. În „Hello, Ceaușescu!” minciuna este candidă, justificabilă, poate chiar necesară. „Hello, Ceaușescu!” vorbește despre puterea imaginației și despre dragoste.

Pentru actori este un mic tur de forță: Delia Nartea (mama), Carol Ionescu (fiul), Cătălina Mihai (iubita), Eduard Buhac (prietenul), Alexandru Conovaru (în foarte multe roluri), Ana-Maria Turcu (în foarte multe roluri), Răzvan Alexe (în foarte multe roluri) și Mihaela Măcelaru (în foarte multe roluri)– Matei Lucaci-Grünberg.

Scenariul dramatic este semnat de Eduard Buhac și Matei Lucaci-Grünberg, inspirat din: grupul CÂR-MÂR, povești personale, Good Bye Lenin!, revoluția română și multe altele. Sound design-ul îi aparține lui Răzvan Krem Alexe, iar coregrafia este gândită de Filip Stoica.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: teatrul de comedie Hello, Ceaușescu!