Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prezenţa la vot se găseşte într-o relaţie inversă cu impozitele şi contribuţiile plătite de populaţia activă din sectorul privat.
Prezenţa la vot se găseşte într-o relaţie inversă cu impozitele şi contribuţiile plătite de populaţia activă din sectorul privat.
În ciuda apelurilor din ce în ce mai nervoase ale
politicienilor, tot mai mulţi români – preponderent din mediul urban – aleg să
nu meargă la vot. Fireşte că această chestiune a fost întoarsă pe toate feţele
de comentatorii politici, dar ceea ce lipseşte încă este o analiză economică.
Or, cifrele arată lim-pede că prezenţa la vot se găseşte într-o relaţie inversă
cu impozitele şi contribuţiile plătite de populaţie. În timp ce numărul votanţilor
a devenit din ce în ce mai redus, ponderea impozitelor asupra veniturilor,
contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi
taxe în veniturile totale ale gospodăriilor s-au majorat de la 12% – în 2004 la 14% – în trimestrul IV din 2007. În mediul urban, relevant pentru discuţia noastră,
impozitele şi contribuţiile erodează 17,5% din venituri. În gospodăriile de
salariaţi, procentajul a trecut de 21%, în vreme ce în familiile de agricultori
se menţine sub 2% – la fel ca în 2004.
Interpretarea cifrelor e foarte simplă, avînd în vedere că
teoria economică spune că bunurile necesare vieţii pot fi dobîndite prin
mijloace economice – care înseamnă cooperare paşnică, comerţ, tranzacţii şi
interacţiuni voluntare, şi prin mijloace politice – care implică preluarea
agresivă a resurselor dobîndite de alţii prin mijloace economice cu ajutorul
taxelor, reglementărilor sau exproprierilor. Competiţia politică presupune
abilităţi cu totul diferite de cele cerute întreprinzătorilor care se concurează
pe piaţă, precum: manipularea unei părţi din electorat în spatele unui proiect
care presupune implicit spolierea altei părţi a electoratului, identificarea de
noi “oportunităţi” pentru intervenţia guvernamentală şi “vinderea” lor cu succes audienţei publice,
maximizarea comisioanelor şi rentelor posibil de extras din poziţii cu putere
de decizie etc. Şi cum, în ultimă instanţă, cei mai “tari” în competiţia
politică forţează (tocmai pentru a lua faţa concurenţilor) limitele de rezistenţă
ale comunităţii private de la care se extrag resurse, cantitatea de impozite şi
contribuţii se majorează.
Aşadar, dincolo de constatarea faptică a unui absenteism în
creştere, important de văzut este dacă majoritatea celor prezenţi la alegeri e
formată din cei care profită de pe urma redistribuirii accelerate a resurselor
sectorului privat – pensionari, funcţionari, beneficiari de ajutoare sociale şi
subvenţii în agricultură. Şi dacă nu cumva populaţia activă din sectorul privat
– din ce în ce mai gîtuită de impozite şi contribuţii – este cea care
abandonează votul politic, atunci cînd observă că are din ce în ce mai puţine
venituri pentru a vota economic.
Bineînţeles că e posibil ca pentru al nouălea an consecutiv să iei o parte din nivelul de trai şi să o denumeşti creştere economică, dar relaţia naturală arată cu totul şi cu totul altfel. Potrivit lui Ludwig von Mises – cel mai de seamă reprezentat al şcolii austriece de economie – cumpărînd sau abţinîndu-se de la a cumpăra, consumatorii îi aleg pe antreprenori printr-un fel de plebiscit, zilnic repetat. Ei stabilesc cine merită să posede şi cine nu, şi cît de mult merită să posede fiecare. Votul pieţei îi promovează pe aceia care în trecutul apropiat i-au servit mai bine pe consumatori.
Dar atunci cînd capitaliştii sînt numiţi şi nu aleşi, atunci cînd statul reprimă preferinţele consumatorilor prin
intermediul taxelor şi contribuţiilor, după care atribuie bogăţia cui vrea el,
lucrurile nu pot merge decît din rău în mai rău. Cînd un stat controlează
intrarea resurselor prin intermediul preţurilor administrate, în timp ce la ieşire
preţurile se pot duce oricît în sus, profiturile n-au nici o legătură cu
aptitudinile manageriale. Motivul pentru care avem una dintre cele mai înalte
inflaţii din rîndul membrilor UE este că avem cea mai puţin dezvoltată piaţă.
Nu-i nici un secret, inflaţia este tot un mod de a impozita, dar “care nu are
nevoie de un set de legi”, după cum spunea Milton Friedman.
Citește pe Antena3.ro
Pentru cine a uitat, în anul 2004, votul urban s-a
manifestat fără echivoc împotriva beneficiarilor de rente: baronii locali.
Rezultatul de atunci a fost formularea unei dorinţe: să se treacă de la
feudalismul tîrziu, costumat în haine de economie de piaţă, la capitalismul
adevărat. Din păcate, cei care au primit mandat din partea poporului –
senatori, deputaţi, primari şi consilieri – au deturnat iarăşi rezultatul
scrutinului. N-au ţinut cont că mersul liber la urne se va transpune şi în plan
economic numai dacă i se va restitui consumatorului libertatea de a alege.
Ba din contră, în loc să permită adîncirea competiţiei economice, au întărit competiţia politică, prin majorarea nivelului taxării. Acum culeg exact ceea ce au semănat...
