Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mulţi, foarte mulţi sociologi au incercat să descifreze subtilele mecanisme ale succesului, mai nimeni nu s-a ocupat de insuccese. De catastrofe, da, ca şi de războaie sau măcar de bătălii pierdute, de ratări numite oarecum vulgar "la mustaţă" mai nimeni. Nu este greu de explicat marele succes comercial al unor subproducţii precum cele semnate de Robert Ludlum. Detaliu semnificativ, autorul a murit in urmă cu căţiva ani, dar "atelierul" său continua să producă. Ce anume? Romane de aventuri pline de acţiune, cu eroi
incredibil de inzestraţi şi de competenţi, care se petrec in peisaje care de care mai exotice, simple pretexte pentru evadarea din cotidian. Evident condimentat cu tot felul de conspiraţii, mai vechi sau mai noi.
Citește pe Antena3.ro
Alţi autori, vezi Michael Crichton, care au păşit cu dreptul in jungla literară (in cazul lui cu "Tulpina Andromeda") au reuşit să respecte, cu foarte mici variaţiuni, reţeta primului succes. Multă informaţie ştiinţifică solidă, prezentată coerent, personaje convingătoare, mai mult sau mai puţină conspiraţie de origine fie economică, fie militaro-industrială, un deznodămănt ambiguu, dar nu supărător.
O glorie postumă este tot ce a reuşit Philip K. Dick, poate cel mai original şi mai inspirat scriitor din domeniul SF, ajuns celebru datorită unor filme (unele bune, altele...) bazate pe romanele sau povestirile sale, glorie care continuă să crească. Un critic plin de umor afirma că Philip K. Dick a rezolvat problema scenariilor de film SF şi/sau de acţiune pentru incă cel puţin un secol, aşa cum muzica lui Vivaldi va ilustra incă multe decenii de film documentar. Exagerări.
Există şi autori de mare succes, chiar dacă observăm o alternanţă a cărţilor izbutite şi a celor greu de terminat. Un exemplu mereu la indemănă, Neil Stephenson, producător de incontestabile capodopere precum "Snow Crash" şi "Cryptonomicon", alături de producţii ceva mai palide, ca "Zodiac", acesta din urmă definit drept thriller ecologic, gen care a contribuit la lungirea listei eşecurilor. Printre ele străluceşte, dacă acesta o fi cuvăntul, un roman al lui Crichton, "State of Fear". Se mai in-tămplă.
Există căteva teme care, tratate inteligent şi competent, ar putea asigura succesul. Printre ele, genetica, cu şansele ei de imens succes, dar şi de catastrofă, pătrunderea din ce in ce mai serioasă in cotidian a calculatorului electronic, cu perspectivele de deformare a realităţii şi, in ultimii ani, descoperirile arheologice sau istorice care ameninţă să ne schimbe viziunea despre lume. Totul condimentat cu doze substanţiale de teorie a conspiraţiei.
Să nu uităm că unul dintre cei pe care multă lume il considera un adevărat clasic in viaţă, Umberto Eco, este cel care a introdus tema conspiraţiei istorice in primele sale romane, "Numele trandafirului" şi "Pendulul lui Foucault". Nicicănd acuzat de o modestie excesivă, Eco declara intr-un interviu recent că el "l-a inventat pe Dan Brown, autorul «Codului da Vinci», cu succesul lui cu tot".
Măndria nemăsurată, increderea excesivă in propriile forţe, considerate ca adevărată sursă a tragicului in teatrul antic, cunoscute sub numele de "hybris" sau "hubris", i-au impins insă pe unii dintre cei mentionaţi să se lanseze in proiecte care la prima vedere par a ţine de domeniul megalomaniei. Asta a făcut Stephenson cu imensa trilogie cunoscută şi sub numele de ciclu baroc. Succesul de critică insoţit şi de cel comercial par insă să reziste in timp. Dar fiecare succes vizibil este acompaniat in surdină de un incredibil număr de eşecuri.
Unul dintre ele mi s-a părut cel puţin surprinzător, dacă nu chiar imposibil de inţeles. Autorul, Pierre Ouellette, a debutat in 1993 cu "The Deus Machine", roman foarte solid, care respectă ipotetica reţetă a succesului in SF, ceva genetică, nişte computere şi puţină conspiraţie. Cronici bune in ziare, aprecieri ale unor colegi pe care ii bănuiesc că laudă producţiile mai modeste pentru a-şi păstra locul in ierarhia domeniului, incă un roman destul de onorabil, "The Third Pandemic", şi apoi tăcere.
Poate cam prea literar acolo unde ar fi trebuit să fie ştiinţific, poate prea ştiinţific acolo unde se simţea nevoia de ficţiune, poate doar un biet ghinionist, Ouellette a rămas pănă şi in atăt de generoasă Wikipedia doar cu căteva rănduri, ceea ce se numeşte un "ciot".
Suna ca un vers din Saint John Perse:
"Am infipt intr-un ghiveci sămănţa purpurie pe care am găsit-o agăţată de poala veştmăntului meu din piele de capră.
Dar nu a incolţit".
