Cu bob de lacrimă în ochi, asta a fost confesiunea lui Alexandru Arşinel de curând. Stela şi Arşinel au alcătuit duetul care zeci de ani a luminat scena revistei, a împrimăvărat sufletele românilor. N-a fost uşoară soarta Stelei Popescu: au fugit din calea tancurilor sovietice din Basarabia natală, fără tatăl ei deportat de ruşi în depărtările Siberiei. Cu mare dificultate, când a ajuns celebră, Stela a reuşit să-l recupereze pe tată, pe care l-a răsfăţat, începând de la mâncărurile preferate, la ascultarea tuturor vorbelor lui. Sărace, Stela şi mama ei, refugiate, au pornit curajos de la zero la Braşov, Stela i-a cucerit pe profesorii de la Facultatea de Teatru, mitralia textele de n-o oprea nimeni, totul avea antren şi sprint. Mama, grijulie cu unica fiică, o tot povăţuia să se ferească de curentul din culise că răceşte prea des cu amigdalite rebele.
Stela Popescu istorisea ce plăcere îi făcea când, ducându-se de la primele ore la piaţă, trecătorii care o întâlneau, români necunoscuţi, îi spuneau: „Ce bine că v-am văzut, doamna Stela, ne va merge bine toată ziua!”. Cupletele curajoase politic rostite cu talent şi inteligenţă de Stela şi Arşinel, pe textele talentate scrise de soţul Stelei, Puiu Maximilian, făceau deliciul spectacolelor de la „Tănase”, dar şi vara, la Grădina Boema, unde se stătea la cozi considerabile pentru a cumpăra un bilet. Cupletele acide, cu înţepături la adresa aberaţiilor regimului comunist, se constituiau ca o supapă la necazurile suferite de populaţie. Bineînţeles că aceste cuplete acide la stupidităţile regimului ceauşist erau vânate de cenzura bolşevică. Dar inteligenţa echipei de la „Tănase”, în frunte cu Stela şi Arşinel, găsise metoda de a dribla grupul de politruci veniţi să cenzureze strofele la avanpremieră.
La Grădina Boema era pietriş pe jos şi când se apropiau cuvintele muşcătoare spre activişti porneau un grup de fete cu picioare lungi de la tiroidă, cu cafele. Le scrâşneau tocurile pe pietrişul grădinii şi politrucii nu mai erau atenţi la criticile de pe scenă.