Cei mai mari escroci fac carieră lungă în mediile intelectuale. Spre deosebire de escrocii din finanţe, ei se bucură până la adânci bătrâneţi de roadele priceperilor lor la psihologii, fiindcă intelectualii cultivă un gen tumultuos de amăgire, pe care ceilalţi oameni îl condamnă. Intelectualilor le place să fie umiliţi cu mult protocol de celebrităţi şi de regizorii de ceremonii mondene. Între intelectuali, artiştii constituie categoria cea mai vulnerabilă, întrucât aşteaptă cu sufletul la gură elogiul, nu contează din ce parte vine. Un prozator spunea, înainte de a-şi tipări prima carte, că toţi criticii sunt nişte imbecili. Absolut toţi. După ce i-a apărut volumul şi şi-a aranjat, aşa cum se aranjează lucrurile la noi, o cronică favorabilă semnată de criticul X pe care-l detesta cel mai tare, prozatorul şi-a revizuit supărarea pe critici: toţi sunt nişte imbecili, cu excepţia lui X, care, iată, are intuiţia adevăratelor talente!
În urmă cu mai bine de trei decenii, unul dintre escrocii care au prostit apoi o ţară întreagă a intrat în expoziţia unui pictor tânăr şi, fără să se uite la tablouri şi să converseze cu artistul, a studiat un minut lung mozaicul sălii, zicând la plecare "Ce interesant, ce interesant!". Deşi ar fi fost să se simtă jignit şi ar fi fost normal să i-o întoarcă demn şarlatanului cu un neaoş "Mama mă-tii de închipuit!", pictorul a înghiţit în sec, cu mine ca martor, şi ulterior a pomenit în autobiografii, interviuri şi CV-uri măgăria în termenii unui prim succes astfel: Expoziţia a fost vizitată de marele om de cultură Y, care a avut numai cuvinte de laudă.
Acest Y, deşi lasă în urmă două culegeri de articole conjucturale, pline de neologisme trufaşe, care fac impresie la snobi şi cucoanele cu fumuri elitiste, are obiceiul să se lase rugat cu termenele, ca să vorbească la o sindrofie cu artişti, şi după ce acceptă să întârzie întotdeauna un ceas bun. Ei, ce vrei - spun artiştii, cu aerul că există şi o mare proastă creştere, ca supliment la genialitate -, aşa e el, se lasă rugat şi ne face să aşteptăm ca fraierii. În acest "ne face să aşteptăm ca fraierii" rostit cu o înfiorare de densă şi subtilă luare de seamă e tot secretul escrocului. Nevoia acută de luare în seamă îl ţine pe intelectualul de condiţie medie îndatorat pe viaţă faţă de escroc. În sinea lui, intelectualul de condiţie medie ştie că e ceva în neregulă cu omul care "aşa e el", însă se gândeşte că semenii care i se închină sunt prea mulţi ca să nu aibă dreptate. Ciudaţi mai sunt uneori deştepţii! Se socotesc individualităţi, dar când e să le fie călcată în picioare individualitatea se simt bine în mulţime, gândesc înfierbântaţi, dar cu minţile altora.