Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
In 1949, cănd Justiţia fu obligată să lase balanţa şi să ia pistolul, Vintileasa dădu lumii doi asesori populari: Paraschiva Ţărlea şi Marin Ciogolea. După o şcoală de căteva luni la Floreşti, la judeţ, unde studiară in grup Manualul asesorului popular, citindu-l cu voce tare, sub indrumarea unui fost preşedinte al Curţii de Casaţie şi Justiţie, convertit peste noapte la Justiţia revoluţionară, cei doi fură numiţi asesori populari.
ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv
In 1949, cănd Justiţia fu obligată să lase balanţa şi să ia pistolul, Vintileasa dădu lumii doi asesori populari: Paraschiva Ţărlea şi Marin Ciogolea. După o şcoală de căteva luni la Floreşti, la judeţ, unde studiară in grup Manualul asesorului popular, citindu-l cu voce tare, sub indrumarea unui fost preşedinte al Curţii de Casaţie şi Justiţie, convertit peste noapte la Justiţia revoluţionară, cei doi fură numiţi asesori populari.
Pentru asta insă trebuiau să meargă pe jos cale de 30 de kilometri in fiecare săptămănă pănă la Floreşti, unde se ţineau şedinţele de judecată. Erau oameni săraci, printre cei mai săraci din sat, el - fost cioban, acum muncind cu ziua pe ici-acolo, ea - văduvă, abia scoţănd-o la capăt cu bucata de pămănt primită la improprietărire. Ca să ajungă la timp la Floreşti se sculau in zori, cănd se lumina de ziuă şi, desculţi, cu incălţările intr-o traistă de tifon, o luau pe jos pănă la oraş.
Miercurea era zi de tărg in Floreşti, şi ei aveau noroc, ii mai ajungea din urmă căte-o căruţă din sat şi-i lua sus, pănă in dreptul oborului de vite. Aici căruţa făcea la stănga pe drumul noroios către locul tărgului. Iar cei doi, spălăndu-se la una dintre cişmelele de pe marginea străzii de mahala, se incălţau, işi puneau semnele apartenenţei la Justiţia populară - ea, basmaua, şi el căciula şi o luau către judecătorie. La procese nu făceau mare lucru, de fapt, nu făceau nimic. Şedeau cuminţi lăngă judecător urmărind sărguincioşi tot ce se petrecea in faţa lor. Erau oameni sfioşi. Tot ce se intămpla in jurul lor, procesul, cu dialogul dintre preşedinte şi acuzat, cu incălcitele intervenţii ale avocatului, cu procurorul inălţăndu-se aspru deasupra celor din jur in timpul rechizitorului ii intimida. Erau harnici, intorceau privirile spre fiecare din cei implicaţi in proces, ascultau cu atenţie ce spunea judecătorul şi erau de acord cu el, apoi lua cuvăntul avocatul şi ei, urmărindu-l cu privirile strălucitoare, erau de acord şi cu el şi dădeau din cap a aprobare, apoi vorbea acuzatul - un bărbat serios, care totdeauna nega toate acuzaţiile şi ei, intorşi către el, nu puteau să nu recunoască că şi el avea dreptate.
Cum aveau să povestească mai tărziu, incărcaţi de nostalgie, ii impresiona mai mult decăt toate politeţea nemaiintălnită dintre judecător, procuror, avocat, acuzat, aprod şi toţi cei ce luau parte la proces. Ei şedeau lăngă judecător pe inaltul postament care-i despărţea de sală şi, intorcănd privirile spre unul şi spre altul, nu puteau să nu constate, de fiecare dată, căt de frumos işi vorbeau unul altuia. In Vintileasa - spunea mai tărziu strălucind de bucurie Marin Ciogolea oamenii se strigau cu băi, ăla şi se injurau, se scuipau, se porecleau unii pe alţii, pe cănd aici, nici vorbă de â¦te mă-ta in cur, de băi, Răgăială, ci numai vă rog frumos să-mi permite-ţi, tovarăşe judecător, sunt in asentimentul dumneavoastră zicănd că... şi alte asemenea strălucite, subţiri cuvinte, prin care se cunoştea că erau la tribunal şi nu pe uliţele nenorocitei Vintileasa, fie ea Vintileasa Centru sau - şi mai rău - Vintileasa Deal.
In 1950, după aproape un an de mers pe jos sărguincios fără să se fi anunţat prin vreun semn căt de mic măcar, cei doi nu se mai duseseră la tribunal. Marin Ciogolea se apucă să repare gardul lui Vasile Norocea, plătit pe zi cu 100 de lei, măncare şi băutură, iar Paraschiva Ţărlea incepu să văruiască prin casă, brusc cuprinsă de infiorare: venea Paştele, şi ea nici măcar nu dăduse cu var! Zadarnic stăruiră venind aproape zi de zi cei de la Consiliul Popular, ba chiar şi de la judeţ, să se intoarcă la posturile lor. Cei doi, ca şi cum s-ar fi inţeles, ascultau tăcuţi, fără să-i contrazică, cei de la judeţ, inşelaţi de blăndeţea lor, credeau că, gata, i-au convins! şi plecau mulţumiţi, pentru ca miercurea să constate, uluiţi, uluiţi şi revoltaţi, că cei doi iar nu veniseră.
Totul pănă intr-o zi cănd, ascuţindu-se lupta de clasă, gestul lor primi o altă interpretare.
Astfel că se văzură obligaţi să vină din nou la Tribunal.
Ca inculpaţi de astă-dată.
Iar pe locurile lor, ca asesori populari, şedeau alţi doi, tot cu basma şi cu căciulă.
Numai că aceştia se uitau urăt la toţi cei din jur.
Citește pe Antena3.ro
