x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bivolul si batlanul

Bivolul si batlanul

de Mircea Badea    |    24 Oct 2005   •   00:00
Bivolul si batlanul

"Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, se plimba o cotofana, cand in sus si cand in jos." Asa incepea fabula "Bivolul si cotofana", despre care au auzit toti absolventii clasei a V-a, deci, mai putin politistii.

Iar daca vorbim despre cei de la Politia de Frontiera, ei nici nu l-au vazut vreodata pe bivol, domnia-sa trecand nestingherit granita pana in Suedia. Acolo, judecatorii au decis sa nu-l extradeze si sa nu-l trimita inapoi pe pasunea mioritica, pentru ca, aici, autoritatile il persecuta, acuzandu-l ca e bou. Desi fata il ajuta intru aceasta legitima confuzie, exista destui papagali care au decis ca el e Guru, liderul spiritual care te baga, din Rahova, printr-o spirala initiatica, direct in Nirvana. Asa a crezut si gasca Madalina, care a deslusit, la o varsta ilegala, ca verbul "a baga" implica uneori si verbul "a scoate", iar succesiunea lor extatica l-a bagat si pe Guru in bucluc. Dupa care l-a scos. Circul a fost total. In fiecare seara, gorile mascate descindeau la mai multe salasuri ale Bivolului, pentru a revela lumii grozaviile acestuia. Intre timp, acesta incerca sa fuga din tara, purtand o peruca de bursuc, pentru a trece drept leu. N-a mers. Pana la urma, cred ca tot de la leu i-a venit scaparea, mai bine zis de la pluralul consistent al acestuia.

A doua tentativa a fost incununata de succes! Politia de Frontiera l-a scapat. Amuzant este ca, ulterior, presedintele Iepuras a explicat rapirea ziaristilor de catre popandaul Hayssam prin faptul ca acesta voia sa-si asigure o motivatie martiala pentru a parasi tara. Bivolului i-o fi fost atat de simplu pentru ca are deprinderi paranormale, evadari in astral, performante telepatice si astfel premonitia reusitei evadarii a simtit-o in pipi. Nu neaparat in al lui. Dar cei care pazesc fruntariile au avut de curand un succes compensator, care face uitata disparitia Bivolului: l-au prins pe Batlan. E drept, si acesta i-a ajutat, fiind mort. De gripa aviara. In judetul Vaslui. Ma rog. Astea sunt detalii. Batlanul n-a mai putut fenta lungul brat al legii, n-a mai putut insela vigilenta factorilor responsabili si astfel a esuat in a aduce teribila molima in adancul tarisoarei. Inca un infractor oprit la timp. Si cu Bivolul, lucrurile par a se fi rezolvat in favoarea noastra. Chiar daca el nu va plati pentru ce a facut, macar suntem convinsi ca nu va mai veni pe aici niciodata. Exista multe legaturi tainice intre cele doua dobitoace. Unul e periculos pentru sanatatea trupului, celalalt, in egala masura, pentru cea a mintii. Destinele lor se intretaie cu dramatism de telenovela in momentul depasirii unor granite. Povestea trebuie metafizic intregita de o mistica intalnire intre Batlan si Bivol, pe taramul lui Manitu, unde primul ajunge prin natura lucrurilor, iar celalalt, prin lucruri impotriva naturii.

Morala: Pelicanul sau babita. Batlanul n-a mai putut fenta lungul brat al legii, n-a mai putut insela vigilenta factorilor responsabili si astfel a esuat in a aduce teribila molima in adancul tarisoarei. Inca un infractor oprit la timp.

×
Subiecte în articol: editorial