Uneori e mai puternica vara din noi. Alteori, toamna. Ca acum, cand calendarul fiintei e altceva decat calendarul vremii si se amesteca in noi doua stari care se instraineaza una pe cealalta. Nu este o nepotrivire de caracter. E mai degraba o nepotrivire de anotimp, o neintelegere intre doua lumi care rareori se aseamana, doua lumi paralele care deseori creeaza iluzia ca se intalnesc, dar, bineinteles, n-o fac niciodata.
Sufletul nostru prea delicat si primitor uneori, de cele mai multe ori se lasa mai degraba cucerit de toamna decat s-o cucereasca. Daca nu cumva teritoriul asta sensibil al nostru instrainat de atatea ori e proprietatea ei, a toamnei, dintotdeauna si atunci o primeste de fiecare data ca pe o pasare intoarsa din tarile calde.
Intoarsa la cuibul ei, care n-a tradat-o niciodata. Ea nu vine nicicand mai devreme. Ea e intotdeauna, pentru totdeauna in noi. Cu ea incepe si se termina calendarul fiintei noastre, calendarul anotimpurilor noastre. Ea e singurul anotimp care-si face de cap in noi, ea este singurul anotimp care vine si pleaca atunci cand vrea. Ne poate bantui intr-o zi de vara asa cum a fost cea de ieri, cum la fel de bine ne poate bantui prin zapezi sau ghiocei. Si mai cred ca tot cu ea incepe calendarul singuratatii noastre. Niciodata nu suntem mai singuri ca toamna. Noi, in fata noastra goi, singuri si goi, ne cufundam in toamna, zbatandu-ne intre orizontul iertarii si cel al sinuciderii.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
