Cauză şi efect

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Medicii unui spital american foarte do­tat, unul dintre acele aşezăminte bogate în care e o plăcere să mori, s-au trezit în plin sezon de golf cu un val de internări. O boală ciudată îi dobora pe participanţii la tradiţionalele competiţii cu premii mari ale urbei, umplea spitalul cu cazuri disperate şi, dacă unul din doctori nu şi-ar fi dat seama că pricina trebuia căutată în iarbă, America ar fi avut parte de încă un necaz cu autor necunoscut.

În astfel de situaţii, în care şi ştiinţa şi experienţa nu folosesc la nimic, se procedează ca în criminalistică: e căutat elementul comun la cei internaţi. Aceştia erau toţi jucători de golf, bărbaţi, şi nu femei, de vârste, profesii şi obiceiuri culinare diferite. Elementul comun lipsea. Un specialist în boli rare, între care şi una provocată de o specie de căpuşe de pădure, care în mod obişnuit se instalau pe botul căprioarelor aflate la păscut, a descoperit natura suferinţelor sportivilor ajunşi în stare critică şi i-a salvat.

Totuşi – s-a întrebat el – ce aveau în comun bolnavii? Cum se întâmplă adesea în ştiinţă, explicaţia a venit de acolo de unde nu s-ar fi gândit nimeni. Cercetând, fără un motiv anume, clasamentele concursurilor locale de golf, medicul s-a sesizat de faptul că bolnavii figurau toţi, dar absolut toţi, în jumătăţile de jos ale acestora. Erau jucători mediocri sau de-a dreptul proşti.

Iar numărul proştilor era sensibil mai mare ca al mediocrilor. Proştii loveau min­gea aiurea, mingea zbura prin pădu­rile care înconjurau terenurile de golf, iar ploşniţele, în absenţa căprioarelor, alungate în sezon de jucătorii de golf proşti, se mulţumeau cu ce se nimerea. Cu mâinile proştilor, care căutau mingea prin bălării şi tufişuri. Cauza bolii, prin urmare, era prostia. Că e vorba despre prostie cu o definiţie strictă şi nu despre un gen de nerozie cu răspândire internaţională nu contează. Ce contează e faptul că muribunzii ar fi putut să dea ortul popii, fiindcă nu loveau bine mingea de golf, între 17 şi 25 august 1988, dimineaţa.

Medicii m-ar putea contrazice spunând că nu fac diferenţa între cauză şi circumstanţe. Sigur c-o fac, dar, cum foarte mulţi oameni exclamă "Ce prost am fost!" când păţesc o nenorocire, trebuie să admitem că mediocritatea performanţelor, absenţa talentului, ambiţia de a ne dovedi nişte însuşiri pe care în mod evident nu le avem, toate probează că nu suntem atât de deştepţi pe cât ne considerăm. Şi că e posibil să dăm de o căpuşă mai proastă decât colegele ei, care confundă un bot de căprioară cu o mână de jucător de golf, cu un picior de mârlan care îşi aşază duminica grătarul în poieni şi uită să ia cu el gunoiul, cu un fund de vedetă de tele show-uri, care vine să filmeze clipuri sexy în natură sau cu un Verestoy Atilla, care taie în neştire pădurile, afectând relaţia firească dintre căpuşe, căprioare, iarbă, tufişuri şi prostia omenească.