Ce mai faci, mai, omule?

Cel mai greu si mai greu e sa porti o discutie coerenta cu oameni pe care i-ai cunoscut candva bine, dar nu stii de unde sa-i iei. Orice ii intrebi, stii dinainte ce-or sa raspunda. Ii intrebi: "Ce mai faci, mai, omule?", iar ei zic ca fac bine. Ii intrebi "Pe unde mai esti?", ei te asigura ca tot acolo. Esti bine crescut si te interesezi daca mai traiesc cu aceeasi femeie si afli un lucru de care puteai sa fii sigur, ca si nevasta e tot aceeasi. Si nu numai ea, ci si inaltimea individului a ramas aceeasi. Si greutatea. Chiar si varsta. Ca sa urnesti dialogul, intrebi ce se intreaba, mecanic: "Dar tu cati ani mai ai, batrane?", "Parca nu stii - zice amicul - tot atatia!".

Totul se schimba pe lumea asta, numai in viata lor nu se intampla nimic. Iar raspunsurile, indiferent de subiect, stau toate sub semnul fatalitatii. De ce credeai tu ca s-ar putea schimba ceva acolo unde l-a fixat pe individ soarta? In orice directie ai trimite conversatia, te lovesti, ca de un munte de puf, de resemnarea lui surazatoare. Iti surade nitel trist, ca unuia care n-a mai evoluat si ii adreseaza aceleasi intrebari prostesti ce n-or sa primeasca niciodata alt raspuns.

"Dar copiii?", incerci tu pe directia unde schimbarea pare de la sine inteleasa. "Ce-i cu copiii?", ti-o intoarce el grav si oarecum intrigat, ca-ti bagi nasul unde nu-i treaba ta. "Copiii, ei ce mai fac?", "Pai, ce sa faca, tot acolo". Te apuca toti dracii si-ti reprosezi raul obicei de a fi amabil cu persoane incremenite in concept - cum zic poetii. Cum sa fie copiii tot acolo, cand la ultima voastra intalnire nevasta-sa era cu burta la gura?

De fapt, de ce trebuie sa ne miram ca oamenii continua sa citeasca aceleasi carti ca in urma cu douazeci sau treizeci de ani, ca locuiesc in aceleasi case, ca mananca aceleasi bucate, ca iubesc si urasc aceiasi colegi, aceleasi munci, aceleasi tramvaie, aceleasi strazi? Poate ca amicul pe care nu stii de unde sa-l iei are dreptate. Tu umbli sa-l iei din alta parte, pe cand el trebuie luat numai de acolo, de unde poti fi sigur ca-l gasesti.

Tu te agiti, nu reusesti sa stai mai mult de doi ani intr-o slujba, iti innebunesti familia cu probleme fara solutie, cum ar fi viitorul omenirii sau conducta cu apa fierbinte, care plezneste si e reparata mereu, chiar din ziua in care a fost instalata, pe cand el e tot acolo, face exact ce a mai facut, doarme asa cum a dormit dintotdeauna, neintors, visand in fiecare noapte ca a castigat la loterie o Dacie, iar duminicile si de sarbatorile legale imbraca acelasi costum de oras, pe care l-a imbracat de cand s-a insurat in toate duminicile si de sarbatorile legale. Desi nu a iesit decat foarte rar in oras.

Si nici nu s-ar pune chestiunea asa, in sensul ca unul din voi are dreptate, daca n-ai insista sa-ti compari viata cu a lui. Dar cand tu esti singur, iar el e unul din cei multi, chestiunea se pune. In ce fel? La fel, dar exact la fel cum s-a mai pus. De cand? Dintotdeauna. Unde? Pretutindeni.