x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ceauşescu şi cafeaua

Ceauşescu şi cafeaua

de Tudor Octavian    |    22 Mar 2011   •   15:50

Nu se moare fără cafea. Putem trăi fără  o mulţime de lucruri. Doar că viaţa ar fi alta. Nu ştiu dacă mai bună sau mai rea, dar alta. Deocamdată, cafeaua e unul dintre amănuntele plăcute ale existenţei. Omul care nu obişnuieşte să bea cafea o declară destul de ritos atunci când are ocazia unui punct de vedere: Eu nu beau cafea! Pare să aibă ceva cu cafeaua. Oamenii care beau cafea sunt mai îngădui­tori cu plăcerile altora. S-ar putea ca tocmai cafeaua să fie cauza.

Uneori, amănuntele vieţii împart lumea în două. Ceauşescu nu bea cafea. Importul de cafea era decis de faptul că Nicolae Ceauşescu nu bea cafea. El n-a avut de la început o părere anume despre cafea, dar a început s-o aibă când i s-a spus c-ar fi bine să crească importul de cafea. Cei care îi stăteau în preajmă n-au insistat, ca să nu-l enerveze. Mai ales că Ceauşescu apucase să se enerveze odată şi s-a exprimat în sensul că ţăranii şi muncitorii nu beau cafea şi că intelectualii pot să mai aştepte.

Proştii nu se supără pentru ce văd, ci pentru ce-şi aduc aminte. Când se întâmpla ca Nicolae Ceauşescu să simtă miros de cafea pe aproape, îşi aducea aminte de priorităţile economice, cum ar fi tonele de oţel şi metrii pătraţi de ţesături pe cap  de locuitor, şi-i sărea ţandăra. Nu pe cafeaua pe cap de  locuitor îi căşuna lui, ci pe capetele de intelectuali. În mintea lui de semianalfabet se stabileau nişte relaţii cauzale bezmetice. Când i se puneau în faţă rapoartele despre importuri, Ceauşescu nu uita niciodată să taie din banii pentru cafea.

În toată lumea, cafeaua e un produs de larg consum şi, în consecinţă, ieftin. Cumperi o pungă şi bei toată luna. Dictatorii, cât sunt ei de dictatori, ştiu că din import-exportul şi comerţul universal de cafea se câştigă. Dictatorii îi urăsc pe intelectuali, dar când e vorba despre cafea îi înjură şi lasă cafeaua în pace. Ceauşescu făcuse un fix cu cafeaua. Nu numai cu cafeaua. Din cauza ideilor lui fixe, cafeaua se aducea şi se vindea la negru, cu preţuri  halucinante. Sfertul de kil din banala Alvorada austriacă ajungea la 800 de lei. Jumătate din leafa medie  pe economie! Dacă bigotul de Ceauşescu ar fi vândut cafeaua în  ţară cu 400 de lei făcea o afacere, iar intelectualii şi disidenţii i-ar fi găsit şi merite.

La revista Rebus, unde am fost centrifugat vreme de zece ani, până în 1990, primeam mereu de la cenzori cuvinte care nu trebuia să apară în careurile de cuvinte încrucişate. Unul din cele 84 de cuvinte, care se tot adunau pe lista de interdicţii şi antenţionări, era cafea. Nu era intezis, dar trebuia să fiu atent la modul în care era definit. Cafeaua devenise ocazia unor definiţii rebusistice subversive. Răsturnarea cea mare din decembrie s-a făcut şi pentru cafea. Astăzi, cerşetorii şi homleşii se încălzesc dimineaţa cu o cafea de la expresor. De-o cafea tot omul are un ban.

×