Atacurile lui Chiliman la adresa lui Crin Antonescu se succed cu o viteza ametitoare. Ele sunt lansate, fara exceptie, de pe platforme mediatice basiste. Ultima iesire la rampa a acestuia a avut loc la B1 TV. Directiile ofensivei sunt aceleasi. Numai ca, ieri seara, Andrei Chiliman, iesit din geam, s-a intrecut pe sine. In timp ce, elegant si democrat, la Antena 3,Crin Antonescu afirma ca nu-si pune problema excluderii din PNL a lui Chiliman si ca se va opune solicitarilor pe care le-ar putea face luni, in aceasta directie, membrii Consiliului National, de la B1 TV Chiliman il acuza de tiranie.
Deci, pe de-o parte, avem un presedinte PNL care a facut din acest partid una dintre principalele forte politice din Romania, aducandu-l la un scor fara precedent in istoria recenta si care face afirmatia ca le solicita tuturor opozantilor domniei sale sa se bata cu el pe fata la viitorul Congres al partidului si, pe de alta parte, intr-un studio basist, il avem pe Chiliman, care vorbeste de tirania din partid. Care tiranie? De cine se teme Antonescu si care ar fi motivele care l-ar determina pe acesta sa se inconjoare de colaboratori slabi, de oameni mici, asa cum afirma Chiliman, si sa se comporte dictatorial? Cititorii pot judeca singuri care este adevarul.
Escaladarea de catre Chiliman a acestui conflict - generat, atentie, tot de el, inca de la bun inceput - s-a produs tot ieri, intr-o forma spectaculoasa. Revenind asupra unei alte acuzatii, si anume ca Antonescu ar fi antioccidental, de aceasta data primarul inca liberal al Sectorului 1 face o afirmatie naucitoare. Ca Antonescu isi sincronizeaza mesajele cu cele ale Vocii Rusiei si ca a atentat la statul de drept. Este cu adevarat uluitor. Cat timp a fost presedinte interimar, in pixul lui Crin Antonescu stateau multe. Inclusiv, daca vreti, schimbarea tuturor sefilor serviciilor secrete. Ori gratierea unor politicieni condamnati fara probe. Nu a facut nimic din toate acestea. Pai daca era un tiran, care viza distrugerea unor institutii ale statului de drept, ce l-ar fi impiedicat sa faca mult mai putin decat atat?
Sa faca, pana la urma, ceea ce ar fi fost normal. Sa decupleze serviciile secrete de comanda discretionara a lui Basescu. Ce l-ar impiedica azi sa accepte cel putin scoaterea pe tusa a lui Chiliman?
Andrei Chiliman se comporta ca un individ strans cu usa. De Directia Nationala Anticoruptie? Cum de utilizeaza el la indigo limbajul si mesajul basist? Ce rol joaca? A cui coada de topor este?
Sursa: CorectNews
Citește pe Antena3.ro
