Criză de soluţii pentru criza economică

Bugetul de stat, legat indisolubil de economie, de producţie, are nevoie de venituri, altfel şomajul se va amplifica, iar efectele negative se vor înlănţui pe parcursul multor luni, fără să mai ştim, la un moment dat, care sunt fenomene cauză şi care sunt efecte. Peste tot în jurul nostru, inclusiv săptămâna trecută, cu ocazia Forumului de la Davos, au fost prezentate sau chiar puse în mişcare programe contra crizei.

În momentul de faţă, din perspectiva politicilor publice, cel mai grav lucru ar fi să confundăm măsurile de economisire inerente, impuse de criza economică, cu programele menite să combată această criză.

Spun asta pentru că am o vagă senzaţie că există politicieni care şi-ar dori o astfel de confuzie pur şi simplu pentru că nu au încă la dispoziţie un pachet real de măsuri anticriză. Motiv pentru care exagerează importanţa unor reduceri de cheltuieli şi chiar schiţează portretul-robot al unor noi inamici publici, cum ar fi "bugetarii de lux", foarte utili la vremuri de restrişte, când cetăţeanul furios şi cu buzunarele goale trebuie să-şi verse nervii într-o direcţie sau alta.

Vreau să fiu bine înţeles. Sistemul public de venituri devenise, în ultimii patru ani, de-a dreptul penibil în încercarea de a majora indirect salariile funcţionarilor care, nu cu mulţi ani în urmă, să o recunoaştem, erau indecent de mici.

El trebuie regândit în termenii transparenţei, iar anumite excese se cer amputate. Dar persoanele care beneficiază de "sporuri" exagerate sunt puţine şi, dincolo de moralizarea grilei de venituri, banii aşa economisiţi nu vor folosi la mare lucru.

Cum nu poţi ieşi din criză nici reducând cheltuielile cu taxiul sau războindu-te cu sandvişurile şi cafeaua de protocol.

Bugetul de stat, legat indisolubil de economie, de producţie, are nevoie de venituri, altfel şomajul se va amplifica, iar efectele negative se vor înlănţui pe parcursul multor luni, fără să mai ştim, la un moment dat, care sunt fenomene cauză şi care sunt efecte.

Peste tot în jurul nostru, inclusiv săptămâna trecută, cu ocazia Forumului de la Davos, au fost prezentate sau chiar puse în mişcare programe contra crizei.

Franţa lui Szarkozy a decis să investească masiv în inteligenţă, cercetare şi învăţământ.

În plan european se are în vedere o amplificare serioasă a sprijinului acordat IMM-urilor, prin creşterea limitei superioare de finanţare cu până la 50%, dar şi prin poliţe complementare, unde riscurile împrumutatului să fie împărţite cu banca.

Şase miliarde de euro vor fi investiţi într-un pachet complet de economisire în domeniile energetice şi climatice, inclusiv pentru industria constructoare de maşini. Investiţii similare vor fi făcute în 2009-2010 în infrastructura energetică şi de internet, ca parte a programului european anticriză.

Care ar fi contribuţia românească la acest program? Cum ne propunem noi să pompăm, din nou, sângele în arterele economiei? Răspunsul se lasă aşteptat şi referirile la "Programul Rabla" (pe care, de altfel, l-am pornit în anii 2003-2004) nu pot face parte din acest răspuns.

Ar fi o mare eroare să aşteptăm liniştiţi ca această criză să fie rezolvată de alţii. De Obama, de UE, de FMI sau de Banca Mondială. Toţi aceşti factori vor găsi, până la urmă, soluţii pentru criza mondială, pentru criza din ţările lor, dar nu şi pentru cea românească.

Vreau să spun că e extrem de important cum şi când ieşi dintr-o asemenea criză, ca ţara. Ieşi aproape neatins?

Mai mult mort decât viu? Ieşi repede?

Ieşi printre ultimii? Răspunsurile depind exclusiv de strategiile pe care le aplică guvernele inteligente la momentul oportun.