Culmea este că Moşul nu este chiar atât de bătrân pe cât pare. Iar împărţitul darurilor nu este nicidecum ocupaţia lui principală. Intră doar o singură dată pe an în poveste, noaptea, ca să nu se vadă probabil de ce ce nu trece pragul tuturor caselor în care există copii. Imediat ce iese din poveste, Moşul se întoarce la lumina zilei, unde are ca îndeletnicire de bază luatul. De la taxe şi impozite, până la voturi. Ca să umple sacul. Altul decât cel de care tocmai s-a despărţit, despărţindu-se până iarna următoare şi de poveste. Poate c-ar fi nevoie d-un alt moş în tot acest timp.Unul care să nu scoată din sacul său explicaţii pentru absenţa copilăriei din viaţa atâtor mii de copii, şi nici scuze sau păreri de rău, ci încălţări pentru cei desculţi. Măcar atât! Ar fi un grozav început de poveste! S-ar vindeca şi ţara, şi oamenii ei mari de ruşine. Iar moşul celălalt, Nicolae, şi-ar recăpăta în mod sigur memoria. şi poate c-ar ninge nu numai iarna. şi nu numai alb, ci colorat, în toate anotimpurile vieţii şi ale anului. Semn că se poate trăi până la adânci bătrâneţi în copilărie. Adică în poveste.
Citește pe Antena3.ro


