Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi datoria externă creşte fulminant, autorităţile de la Bucureşti se arată cu totul şi cu totul liniştite, pentru că datoria publică externă rămăne mică, sporirea avănd loc pe seama datoriei externe private. Nici o treime din datoria externă pe termen lung şi mediu nu reprezintă datorie publică, situăndu-se la un cuantum faţă de PIB care se suprainscrie in parametrii ceruţi de Uniunea Europeană.
Deşi datoria externă creşte fulminant, autorităţile de la Bucureşti se arată cu totul şi cu totul liniştite, pentru că datoria publică externă rămăne mică, sporirea avănd loc pe seama datoriei externe private. Nici o treime din datoria externă pe termen lung şi mediu nu reprezintă datorie publică, situăndu-se la un cuantum faţă de PIB care se suprainscrie in parametrii ceruţi de Uniunea Europeană. Dar faptul că datoria publică externă este mică atunci cănd datoria externă este mare pe ansamblu, din cauza componentei private, nu constituie cumva vreun avantaj, ci, dimpotrivă, datoria externă devine greu controlabilă şi gestionabilă, pentru că, in timp ce posibilităţile de defecţiuni de plată cresc, răspunderea cade, pănă la urmă, in fiecare caz, asupra ţării. 2007 nu numai a amplificat fabulos datoria externă (cu peste 20% in numai nouă luni), dar a şi accentuat ponderea componentei private (de la 63% la sfărşitul lui 2006 la 70% in prezent).
Incă spre sfărşitul celui de al treilea trimestru, datoria externă pe ansamblu bătea spre 50 miliarde euro, din care 34 miliarde euro datoria pe termen mediu şi lung şi vreo 15 miliarde euro cea pe teren scurt (sub un an). Pe mai departe, importurile au debordat, in timp ce exporturile au incetinit vizibil pănă la stagnare. Pănă in toamnă, cele două tendinţe - atăt frenezia importurilor, căt şi gătuirea exporturilor - au avut condiţii superprielnice in a se produce prin aprecierea absolut artificială a leului. Devalorizarea monedei naţionale intervenită in ultimele două luni a relaxat tensiunile pentru exportatori, a temperat intr-o anumită măsură creşterea deficitului comercial prin efectele asupra importurilor, dar dacă vor fi consecinţe pasagere sau de durată abia urmează a se vedea.
Marea problemă este insă că investiţiile străine n-au ţinut pasul cu creşterea deficitului extern. Intrările in perioada care a trecut din acest an cumulează vreo 5 miliarde euro, ceea ce le situează la nivelul celor de anul trecut - care este unul notabil â, fără, desigur, a lua in considerare banii intraţi in 2006 in urma vănzării BCR (fapt nerepetabil). Numai că, in timp ce un alt BCR de vănzare nu mai există, deficitul extern a continuat să se amplifice. Astfel incăt aşa-numita "finanţare autonomă" a deficitului extern (din investiţii străine, adică din surse care nu creează datorie externă) a coborăt dramatic, de la peste 90% in 2006 la circa 40% in prezent. Finanţarea se face acum covărşitor majoritar din surse care creează datorie externă.
Este mare, este mică această datorie externă? Sunt mulţi factori de luat in calcul pentru a da un răspuns. Datoria externă pe termen lung şi mediu, care este luată in general in considerare in aprecierile macroeconomice, reprezintă aproximativ 30% echivalent PIB, ceea ce nu este mult! Există alte ţări la cote cu mult superioare din acest punct de vedere. Problema este insă că in cazul Romăniei cuantumul datoriei externe pe termen mediu şi lung depăşeşte deja sensibil valoarea exporturilor, care constituie, pănă la urmă, sursa de rambursare.
Incă spre sfărşitul celui de al treilea trimestru, datoria externă pe ansamblu bătea spre 50 miliarde euro, din care 34 miliarde euro datoria pe termen mediu şi lung şi vreo 15 miliarde euro cea pe teren scurt (sub un an). Pe mai departe, importurile au debordat, in timp ce exporturile au incetinit vizibil pănă la stagnare. Pănă in toamnă, cele două tendinţe - atăt frenezia importurilor, căt şi gătuirea exporturilor - au avut condiţii superprielnice in a se produce prin aprecierea absolut artificială a leului. Devalorizarea monedei naţionale intervenită in ultimele două luni a relaxat tensiunile pentru exportatori, a temperat intr-o anumită măsură creşterea deficitului comercial prin efectele asupra importurilor, dar dacă vor fi consecinţe pasagere sau de durată abia urmează a se vedea.
Marea problemă este insă că investiţiile străine n-au ţinut pasul cu creşterea deficitului extern. Intrările in perioada care a trecut din acest an cumulează vreo 5 miliarde euro, ceea ce le situează la nivelul celor de anul trecut - care este unul notabil â, fără, desigur, a lua in considerare banii intraţi in 2006 in urma vănzării BCR (fapt nerepetabil). Numai că, in timp ce un alt BCR de vănzare nu mai există, deficitul extern a continuat să se amplifice. Astfel incăt aşa-numita "finanţare autonomă" a deficitului extern (din investiţii străine, adică din surse care nu creează datorie externă) a coborăt dramatic, de la peste 90% in 2006 la circa 40% in prezent. Finanţarea se face acum covărşitor majoritar din surse care creează datorie externă.
Este mare, este mică această datorie externă? Sunt mulţi factori de luat in calcul pentru a da un răspuns. Datoria externă pe termen lung şi mediu, care este luată in general in considerare in aprecierile macroeconomice, reprezintă aproximativ 30% echivalent PIB, ceea ce nu este mult! Există alte ţări la cote cu mult superioare din acest punct de vedere. Problema este insă că in cazul Romăniei cuantumul datoriei externe pe termen mediu şi lung depăşeşte deja sensibil valoarea exporturilor, care constituie, pănă la urmă, sursa de rambursare.
