De ce am votat cu PNL

Alegând calea alianţei cu PD-L, noi am pierdut fără luptă, i-am recunoscut preşedintelui dreptul de a fi şmecher şi de a interpreta Constituţia abuziv, în interes personal. I-am dat, de fapt, un vot de încredere, în condiţiile în care la alegeri el primise un vot de Neîncredere, doar 33% din alegători votând pentru partidul său.

Spre deosebire de alegătorul obişnuit, omul politic trebuie să voteze de mai multe ori, adesea chiar în interiorul propriului partid. Luni a avut loc, la PSD, un astfel de vot. Se punea problema unor alianţe pentru viitorul imediat şi eu am optat pentru PNL. În cele ce urmează vreau să-mi explic opţiunea. Nu e vorba despre o justificare, motivele mele desenează o anumită hartă politică a momentului, care poate fi interesantă pentru cei care privesc atent actualitatea.

În primul rând, trebuie să fac o precizare. PSD avea două opţiuni: la guvernare cu PD-L sau la guvernare cu PNL. S-a vorbit de multe ori despre opţiunea "în opoziţie, alături de PNL". O asemenea poziţie este, înainte de toate, absurdă din punct de vedere constituţional şi politic. Cele două partide formează o majoritate, au cam 55% din Parlament. Un alt guvern decât al lor ar fi, inevitabil, minoritar. Dacă ele sunt în opoziţie, cine să sprijine guvernul minoritar?

Singura piedică în calea unei guvernări cu PNL-ul era adversitatea lui Traian Băsescu. Preşedintele nu ar fi desemnat uşor un premier al acestei alianţe. Nu intru în marea polemică a ultimelor luni, referitoare la felul în care şeful statului desemnează premierii. Mi-am exprimat punctul de vedere. Găsiţi, de altfel, toate detaliile pe care se sprijină opinia mea în manualul de drept constituţional al lui Emil Boc şi în art. 36 al Legii partidelor politice. Constatând posibilitatea unei guvernari stabile, bazată pe un protocol de coaliţie parlamentară majoritară, preşedintele e dator să urmeze calea normală, şi nu propriile interese. Desigur, ar fi fost o confruntare dificilă, dar de asta ne aflăm în politică. Cei mai mulţi au respins ideea alianţei cu PNL pentru că Traian Băsescu e încăpăţânat şi şmecher. Alegând calea alianţei cu PD-L, noi am pierdut fără luptă, i-am recunoscut preşedintelui dreptul de a fi şmecher şi de a interpreta Constituţia abuziv, în interes personal. I-am dat, de fapt, un vot de încredere, în condiţiile în care la alegeri el primise un vot de Neîncredere, doar 33% din alegători votând pentru partidul său.

În al doilea rând, aceste alegeri nu au avut ca temă centrală clasica dispută stânga-dreapta. Adeseori această împărţire de manual a ofertelor politice dispare sub presiunea realităţii. În America, de pildă, marile dispute sunt pe axa conservatorism-liberalism. Alteori, scena politică se coagulează ca reacţie la forme de extremism (în anul 2000, Doina Cornea făcea campanie electorală pentru Ion Iliescu). În România anului 2008, electoratul a fost divizat pe axa pro sau anti-Băsescu. Din această perspectivă, oferta antibăsesciană a câştigat detaşat. O alianţă cu PNL răspundea natural acestui mesaj al alegătorilor. O alianţă cu PD-L întăreşte un fel de a face politică pentru care s-au pronunţat mai puţin de o treime din alegători.

Nu în ultimul rând, negocierile cu PNL ofereau soluţii bune pentru PSD. Era singura variantă în care puteam avea un premier, liberalii renunţaseră, în discuţiile cu noi, la această pretenţie pe care o menţineau în discuţiile cu PD-L. Au fost şi alte argumente pe care le-am prezentat colegilor: programele şi identitatea partidului, riscul de a deveni ţapi ispăşitori într-un guvern de gestionare a crizei economice, efectele în privinţa alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor etc. În plus, există riscul debalansării scenei politice româneşti, în condiţiile în care Preşedintele de facto al PDL controlează şi guvernul, şi principalul (fost) partid de opoziţie, şi procurorii DNA, precum şi serviciile de informaţii – mă refer generic la ele, menţinându-mi, în continuare,  respectul deosebit pentru George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu.

Sigur, partidul a luat o decizie şi eu o voi respecta. Forţa PSD-ului stă tocmai în disciplină şi unitate. Sper ca evenimentele lunilor următoare să ne găsească la fel de uniţi, la fel de disciplinaţi şi de atenţi la realitate.

Iar timpul sau, eventual, istoria vor hotărî dacă decizia luată a fost una corectă sau una conjuncturală.