x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De la icoana la infractor de rand

De la icoana la infractor de rand

de Marius Tucă    |    30 Ian 2005   •   00:00

Sunt cei mai buni din lume. Au demonstrat asta in nenumarate randuri. Dupa marile izbanzi, au fost sufocati de flori, aplauze si onoruri. Plimbati peste tot ca sfintele moaste, de la televiziuni la cele mai importante institutii ale statului, lasandu-se pozati alaturi de presedinti, prim-ministri, oameni de afaceri si oameni de conjunctura, cei doi mari antrenori ai lumii au facut asta de fiecare data cu aceeasi demnitate si emotie. Nici n-ar fi stiut cum sa se comporte altfel, ca sa nu mai vorbim ca nu s-au gandit niciodata sa refuze atata "dragoste". Cu ghilimele, pentru ca dragostea de care scriu, dragostea de care au avut parte dupa toate cuceririle europene, mondiale sau olimpice, a fost o dragoste publicitara. Aproape toti cei care s-au pozat langa ei si echipa Romaniei au vrut de fapt sa imprumute ceva din succesul lor, din popularitatea lor, din imaginea lor, din frumusetea lor!

Toata lumea s-a purtat frumos cu ei atat timp cat victoria lor mai avea nimb, ca si cand ar fi fost niste icoane, dupa care au inceput sa-i trateze ca pe niste "infractori" de rand. Zilele trecute, ca de atatea ori cand marile competitii s-au incheiat de ceva vreme, marile succese au devenit amintire, iar pana la urmatoarele mai e suficient timp pentru ca sa fie desfiintati cei doi mari antrenori ai lumii. Octavian Belu si Mariana Bitang au fost tinuti pe prima pagina a ziarelor alaturi de Mischie. Aceasta e adevarata rasplata pe care o primesc cei doi de la presa, de la opinia publica, de la mai-marii zilei si, absolut ingrozitor, de la cei pentru care la un moment dat au fost antrenori, dar si mama, si tata. "Interesul legitim" al celor care scormonesc prin viata lor privata, "interesul legitim" al celor care revarsa zilnic asupra lor tot felul de minciuni si de mizerii poarta un singur nume: distrugerea lor si a gimnasticii feminine romanesti. Prea am fost de la Nadia Comaneci incoace cei mai buni din lume. Gata, ajunge! Prea am dat campioane europene, mondiale si olimpice pe banda rulanta in ultimii ani! Gata, ajunge! Prea "au inventat" vedete cei doi mari antrenori ai lumii, cand nimeni nu se mai astepta la asta. Gata, ajunge! Cineva a hotarat ca gimnastica feminina romaneasca trebuie sa moara, iar cei doi sa fie alungati!

×
Subiecte în articol: editorial