x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Descentralizarea mafiei

Descentralizarea mafiei

de Marius Tucă    |    12 Mar 2004   •   00:00

O cititoare a ziarului nostru, doamna Mariana Oprescu din Ploiesti, mi-a trimis o scrisoare prin intermediul postei electronice. "Pentru ca un subiect de actualitate este reforma in Justitie - ne scrie domnia sa - si intr-adevar, pana se va realiza va mai trece timp, am si eu o intrebare.

Unde credeti dumneavoastra ca trebuie sa se duca un roman pentru a obtine dreptate? In nici un caz la Palatul de Justitie - parafrazand un avocat din Ploiesti: "Doamna, daca ati venit la Tribunal sa vi se faca dreptate sa stiti ca ati gresit!" Si atunci intreb, UNDE?".

Dupa ce expune un caz al domniei sale in care avocatul partii adverse si-a gasit un expert si un complet de judecata care sa solutioneze dosarul asa cum doreste o singura parte, doamna Oprescu pune punctul pe i. "Oare chiar totul e de vanzare? Oamenii nu mai au frica de Dumnezeu, desi stau cu crucea si Biblia pe masa de lucru, nu mai au constiinta, bun-simt. Oamenii legii sunt primii care nu respecta LEGEA. Oare cum se mai poate indrepta situatia din aceasta tara daca au disparut ADEVARUL si DREPTATEA (au ramas doua cuvinte fara continut)? Ce trebuie sa-i invatam pe copiii nostri ca sa poata trai, invata si munci intr-o asemena societate fara principii?"

Ce-as putea sa-i raspund eu doamnei Oprescu la aceste intrebari?

Sa-i "raspund" ca-n urma anchetei de la Satu-Mare, prefectul ar fi spus ca aceia care au dat informatii "Jurnalului National" sa plece din judet? Si ca mi-e teama ca dupa terminarea anchetei, cei care ne-au furnizat informatii vor avea de suferit? Motivul pentru care oamenii nu vorbesc este si acesta: "Voi scrieti, cu ei nu se intampla nimic, iar noi ramanem in continuare aici si ne vom bucura de toate onorurile".

Cred ca in Romania, mafia a fost descentralizata. Ca-n orase, in judete chiar actioneaza mafiile locale, care n-au mama, n-au tata, n-au stapan, sunt stat in stat. Va dati seama, ca tot vorbim in aceste zile de integrarea europeana si ni se spune ca trebuie arestati pestii mari. Pestii mari, domnilor oficiali ai UE, au devenit demult rechini de-a dreptul si intre timp au inghitit cate un oras, cate un judet, cate o halca, au trecut de mult de desert, de ani buni isi fac siesta.

Ce-i drept, din cand in cand mai infuleca din dreptatea, adevarul si legea invocate de doamna Oprescu din Ploiesti!

×
Subiecte în articol: editorial