x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Despre candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei

Despre candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei

de Maria Coman    |    14 Apr 2016   •   07:20
Despre candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei

Sau mai exact despre candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei, din partea Partidului Naţional Liberal. Ce îl leagă pe fostul lider al studenţilor de acum un sfert de secol de liberali, nu ştim. Cum a fost el ales ca fiind un candidat potrivit, nici asta nu ştim. Ce îl recomandă pe domnul Marian Munteanu pentru această candidatură? La vedere, nimic.

E un domn celebru în anii 90, dispărut, reactivat prin 2000, când a candidat la preşedinţie cu un succes fulminant (nu-mi amintesc exact cât de mic i-a fost procentul la momentul respectiv), dispărut din nou vreo 15 ani şi reapărut acum, ca omul liberalilor pentru primărie.

Am urmărit neconvingătoarele reacţii ale liberalilor actuali în legătură cu desemnarea lui Marian Munteanu. N-am reținut niciun argument clar, ba mai mult, înţeleg că doamna Alina Gorghiu mizează pe ceea ce numeşte „greşeala fericită”, comparându-l pe Marian Munteanu cu Klaus Iohannis. Aşa o fi, ce să zic.

Mie însă mi se pare că povestea asta e de fapt despre altceva. Pentru că altfel cum să fi trecut ei, liberalii, de la Cristian Buşoi, de la veşnicul aproape candidat Cătălin Predoiu, prin Ludovic Orban, convenabil cercetat acum de DNA, la Marian Munteanu? Poate nu vom afla niciodată, poate nici nu trebuie să aflăm. Dar politica românească devine, din păcate, din ce în ce mai scârboasă.

×