x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Despre ce e vacanţa?

Despre ce e vacanţa?

de Mihaela Rădulescu    |    14 Aug 2009   •   00:00

Vacanţa e despre ce-ţi cere sufletul şi uneori trupul. N-ar trebui să fie nicicum despre ce e la modă, ci despre ce-ţi permiţi, după un an de muncă, de stres şi de alergat gâfâind prin viaţa de zi cu zi.



N-o să încep poetic, pentru că nici o vacanţă clasică nu începe aşa, să fim sinceri. Chiar dacă destinaţia e exotică sau teribil de romantică, îngeraşii cu săgeţi şi viorile apar ori mult mai târziu, într-o seară  în care toată lumea implicată o să zacă pe o terasă cu picioarele umflate de atâta mers pe jos,  ori.... deloc, căci e greu să te tot uiţi după îngeraşi sau cai verzi, când trebuie mereu să numeri banii din portofel.

Mai întâi, vacanţa e despre capacitatea de a lua o decizie coerentă, care să împlinească măcar frânturi din dorinţele familiei cu care pleci, ale iubitei cu sau fără pretenţii, ale copiilor. Apoi, e despre bătaia de cap a rezervărilor de zboruri sau camere, despre stabilirea unui traseu interesant şi posibil de străbătut cu maşina. Un om organizat - ceea ce puţini dintre noi sunt - face toate operaţiunile cu luciditatea unui strateg militar, din vreme şi după ce a cântărit toate opţiunile, a acoperit toate breşele şi a stabilit chiar şi bugetul zilnic în care toţi se vor încadra.  Urmează bagajele, operaţiunea care revine parcă ancestral femeilor. Rar se va găsi un bărbat care să nu comenteze greutatea, mărimea şi numărul valizelor, dar toţi vor aprecia că la momentul potrivit vor avea absolut totul la îndemână, inclusiv femeia bine accesorizată.

Vacanţa multora e despre mare, soare, plajă, terase, mult somn, căscat gura prin vitrine, cumpărături, vizitat muzee, locuri cu poveşti celebre... Unii au atâta nevoie de un "dolce far niente", încât nu-i interesează decât unde-şi pun prosopul şi unde-şi mănâncă mesele obligatorii. Alţii se plictisesc şi se enervează în vacanţe statice, vor acţiune, de zi sau de noapte, vor drum cu  peripeţii, sporturi extreme sau măcar diferite de mersul pe jos...  Vacanţele oamenilor nu seamănă, aşa cum nu le seamănă nici vieţile. Unul e fericit cu peştii pe care-i prinde, altuia îi e de ajuns femeia iubită şi-un cort pe munte...  Ştiu femei care au un unic obiectiv în vacanţă - acela de a se colora până arată ca nişte castane coapte sau bărbaţi pe care nu-i mişti de pe terasă, de lângă halbă.... Mai văd pe unii care citesc cu nesaţul celui care în sfârşit are timp de cărţi sau pe alţii care bifează în fiecare an un colţ de planetă pe care n-a ajuns nici un neam de-al lui.... Încerc să-i înţeleg şi pe cei care merg în fiecare an în acelaşi loc, în acelaşi hotel, din aceeaşi ţară, pentru că s-au simţit respectaţi şi au fost trataţi împărăteşte, cu tot ce le-a poftit inima...

Vacanţa e despre ce-ţi cere sufletul şi uneori trupul. N-ar trebui să fie nicicum despre ce e la modă, ci despre ce-ţi permiţi, după un an de muncă, de stres şi de alergat gâfâind prin viaţa de zi cu zi. Vacanţa e despre cum ar arăta viaţa ta, dacă ai putea într-o zi să-ţi alegi felul în care vei trăi mereu zâmbind, fără să te mai încrunte şi să te mai macine vreo grijă.

Vacanţa ar trebui să fie despre o melodie preferată, aroma dintr-o mâncare pe care n-o vei uita nicicând, o pală de vânt care ţi-a adus aminte de tine, o aromă de floare sau de răsărit, nişte prieteni noi cărora poţi să le spui varianta cea mai reuşită a CV-ului tău... Vacanţa e despre o armonie deplină dintre trup, suflet, minte şi omul drag de lângă tine, cu care să te aşezi pe un colţ de stâncă sau o pajişte, în îmbrăţişarea de care ţi-e dor de-un an întreg...

Întrebarea de azi: care a fost vacanţa ta perfectă de până acum?...

×
Subiecte în articol: editorial