x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dumnezeu, Gigi, galacticii si muritorii de rand

Dumnezeu, Gigi, galacticii si muritorii de rand

de Marius Tucă    |    19 Oct 2006   •   00:00

Si atunci, iertata sa-mi fie intrebarea, ce s-a putut intampla cand erau indeplinite toate conditiile pentru prihanirea Romaniei?



Vai, vai, dar ce s-a intamplat? Cum, venirea celor de la Real n-a reusit sa determine nici macar "terminarea" finalizarii podului de la Baneasa? Nu-mi vine sa cred. Cum adica: nici macar galacticii n-au reusit sa ne asfalteze si noua, muritorilor de rand, drumul de pe ruta ocolitoare Casa Scanteii - Straulesti - Baneasa? Nu, asta nu se poate, e imposibil. Vreti sa-mi spuneti ca superstarurile de la Real Madrid n-au putut sa ne dea si noua caldura macar de proba sau pe timp de noapte? Nu, nu este posibil. Nu, nu va cred, puteti sa jurati pe albul de Real, nu va cred ca Beckham si Ronaldo la un loc n-au putut sa desemneze comisarul european. Daca ei, magicienii, n-au reusit asta, atunci cum credeti ca o sa putem s-o facem noi vreodata? Hai sa fim realisti, hai sa fim seriosi. Si sa nu-mi spuneti ca Gigi Becali n-a mai reusit sa intre in direct cu Dumnezeu, ca nu va cred. Sa fi fost prea aglomerata reteaua la ora aceea sau, pur si simplu, Dumnezeu sa nu fi putut fi apelat sau, si mai rau, sa-l fi deviat in alta parte. Nu stiu ce sa spun, caci, dupa cum impartea latifundiarul din Pipera euroii si chiliile pe Muntele Athos, parea sa aiba suficiente unitati pentru o convorbire locala cu Luminatia Sa. E ceva inexplicabil aici, nu stiu ce sa zic. Se aliniasera stelele? Se aliniasera! Buun! Mai departe! Galacticii se aliniasera si ei? Se aliniasera! Se aliniasera, se randuisera si cei treizeci de mii de muritori de rand pe stadion? Aliniasera! Se randuisera cei patruzeci de mii de euroi in buzunarele bunului samaritean Gigi, gata sa fie dati razboinicilor sai? Randuisera! Pai, si atunci, iertata sa-mi fie intrebarea, ce s-a putut intampla cand erau indeplinite toate conditiile pentru prihanirea Romaniei? Nu cumva asta ar fi prea de tot, tocmai tovarasul Aghiuta sa-si fi bagat coada? Si pana sa ia razboinicul luminii sabia, sa-i taie capul, s-a facut unu la patru, si-n cele din urma s-a facut si ziua? O noua zi! Fara galactici, fara Ronaldo si Beckham, dar cu aceeasi muritori de rand si cu acelasi Gigi...

×
Subiecte în articol: editorial