x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Efectul dublu din om

Efectul dublu din om

de Sorin Roşca Stănescu    |    04 Apr 2013   •   16:22

Voi traduce cat pot de repede expresia de mai sus. Crin Antonescu a lansat teza conform careia s-a format si functioneaza un binom politic Ponta - Basescu. Iar noi stiam, pana zilele trecute, de un alt binom in interiorul USL. Tot politic. Binomul Antonescu - Ponta. Prima evidenta este ca un binom se opune celuilalt binom, cea de-a doua este numitorul comun. Acesta este Victor Ponta. Victor Ponta e in epicentru si, de aici in colo, veti vedea ce se intampla atunci cand logica fireasca este asezata cu capul in jos.

Este cat se poate de clar ca, in ultimele zile, USL pierde masiv in materie de credibilitate. Cauza o reprezinta pozitionarile diferite in raport cu independenta Justitiei, in general, si a marilor parchete, in special. Victor Ponta, in tandem sau binom cu Traian Basescu, a ajuns la concluzia ca desemnarea sefilor marilor parchete trebuie operata printr-o negociere politica intre cei doi actori politici, la capatul careia Traian Basescu impune desemnarea Laurei Codruta Kovesi ca sef al Directivei Nationale Anticoruptie, urmand ca procurorul general, cel nominalizat de Ponta, sa fie rezultatul unei selectii transparente care a fost facuta de Mona Pivniceru. Aceasta procedura lasa PNL fara Ministerul Justitiei.

Binomul Ponta - Basescu afecteaza grav, riscand sa distruga, binomul Ponta - Antonescu. Liberalii nu pot accepta doua proceduri diametral opuse intr-o chestiune legata de independenta Justitiei. Cu atat mai mult cu cat una dintre ele reprezinta un grav compromis politic cu adversarul USL si implicit al PNL, domnul Traian Basescu. De aici, prima grava fisura care ar putea deveni inceputul safrsitului pentru USL. Neadmitand o Justitie astfel violata de Traian Basescu, cu complicitatea lui Ponta, PNL abandoneaza Ministerul Justitiei pana la restabilirea unei situatii normale, fara a negocia ceva la schimb.
Toata lumea are de pierdut. Primii sunt cetatenii care vad tot mai departe orizontul unei Justitii credibile, eficiente, corecte, pusa in slujba societatii. Pierde Romania, care din nou este si va ramane pusa la index pentru o procedura netransparenta. Pierde USL. Pierde PNL. Dar pierde si PSD. Si cred eu, in perspectiva, cel mai mult pierde omul politic care si-a aratat in aceste zile muschii. Efectul Victor Ponta se va intoarce impotriva lui Victor Ponta.

Si iata cum. Argumentul forte al primului-ministru, care si-a adjudecat portofoliul Justitiei, este faptul ca imaginea nedreapta indusa la nivelul Uniunii Europene asupra Romaniei infatiseaza USL drept o alianta care doreste sa puna mana pe Justitie. Sa subordneze parchetele. Iar Kovesi, care si ea beneficiaza in mod nedrept de imaginea unui arhangel al corectitudinii in sistemul procuraturii romanesti, ar fi un garant al unei proceduri corecte. Daca ar fi numita sef la DNA. Cu alte cuvinte, prin targul politic Palatul Victoria - Cotroceni, USL ar scapa de nedreptele acuzatii. Numai ca acest tip de rationament poate fi - si va fi, cu certitudine - rasturant de catre adversarii interni si externi ai USL.

De fapt, motivul invocat de Ponta este rezultatul unei gandiri cu capul in jos si cu picioarele in sus. Dintr-un motiv foarte simpu: adversarii USL, chiar daca inghit momeala cu Kovesi, pot afirma, si deja  fac acest lucru, ca, prin Victor Ponta, USL recunoaste in mod oficial si implacabil ca minte de doi ani. Ca a mintit doi ani prin toti reprezentantii sai atunci cand a acuzat-o pe Kovesi ca, in calitate de procuror general, a servit institutia intereselor politice ale regimului Basescu.

Sursa: CorectNews

×