x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Examen de corigenţă în play-off-ul Europa League

Examen de corigenţă în play-off-ul Europa League

de Dan Dumitrescu    |    19 Aug 2010   •   00:00

Hârjoana de fundul curţii din campionatul intern a produs destul, a produs în regim de purgaţie maximă. Iar echipele care deţin capul de afiş în spectacolul prostiei sosoase sunt tocmai acelea pe care campionatul trecut le-a desemnat să ne reprezinte în Europa. Aşa că e de belea de-ndată ce cupele europene cheamă din nou la apel. Coroniţa supremă amână deocamdată examinarea CFR-ului în proba meciurilor neacompaniate de "fluieraşii" lui Avram.

Nici Dinamo nu are vreo săptămână grea. "Câinii" au rămas încă din preliminarii doar cu grija maidanului autohton. Atunci când au obţinut pe merit şi convingător scutirea de efort continental. Careul de cotonogi pe care Europa League îi cheamă astăzi la examenul de corigenţă al play-off-ului este format din Unirea Urziceni, FC Vaslui, Steaua şi Politehnica Timişoara. Aştept aceste meciuri fără a paria vreo para chioară pe echipele româneşti. Nu spun că ele sunt lipsite total de şansa promovării în competiţia propriu-zisă, adică în grupe. Dar mare brânză nu vor face echipele noastre niciodată în cupele europene câtă vreme campionatul intern este doar o făcătură, câtă vreme această făcătură este tembel pusă la cale de tarabagiii care organizează competiţia. Aştept totuşi cu interes cupele europene tocmai pentru că ele notează corect starea de repetenţie în care ne aflăm. Şi le mai dau astfel peste nas mincinoşilor nesimţiţi care încă mai vomită fraze despre valoarea incontestabilă a campionatului intern.

Hajduk Split, altfel biet pescar mincinos, îşi încearcă din nou norocul prin apa stătută a fotbalului nostru. Mizează pe faptul că la bibani momeala nu trebuie să fie de cine ştie ce calitate. De-ndată ce au furat-o dinamoviştii, de ce n-ar înghiţi hapul şi urzicaţii. Mai ales că Unirea nu mai este echipa care în ediţia precedentă forţa norocul într-un mare fel. Haiducii îi prind acum pe bărăgăneni în mare secetă. Bucşaru a închis de tot robinetele, nu mai dă drumul nici măcar la lichidităţile de subzistenţă. Aşa încât echipa a rămas şi fără antrenor după ce Ronny Levy a ales să-l urmeze din nou pe Mihai Stoica.

Daniel Niculae spunea că Lille este o echipă mult prea puternică în comparaţie cu Vasluiul. Ca prestator în campionatul Franţei, Daniel Nicolae poate fi bun informator. Dar oftatul său poate fi cauzat şi de vreo suferinţă personală, de vreo întâmplare particulară care l-a vizat direct. Mie nu îmi este teamă, deocamdată, de Lille. Vasluiul îmi provoacă nelinişti.

Ilie Dumitrescu promite să se scoată pe spinarea elveţienilor. Spune el că Grasshoppers nu poate sta în calea Stelei. Are dreptate dacă mă gândesc că Grasshoppers este o echipă fără pretenţia voltelor spectaculoase. Dar iarăşi zic Doamne, fereşte!
În fine, Politehnica Timişoara este singura echipă avantajată de tragerea la sorţi. Manchesterul care vine la Timişoara n-o fi el chiar United. Este doar City. Dar, pentru noi, englezii tot uriaşi rămân. De aceea, timişorenii n-au nici o şansă să se compromită. Singura lor şansă este aceea de a crea marea surpriză.

×
Subiecte în articol: editorial