Foşti, da’ mulţi

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Trecutul e în noi, printre noi şi adeseori peste noi. Într-o revistoaie, tipărită cu bani mulţi de capitala unui judeţ transilvănean, se publică, în regim de magiştri ai spiritului, toate fosilele care îi făceau cândva politica în cultură şi artă lui Ceauşescu: foşti şefi de edituri şi şefi de publicaţii, cenzori, politruci de redacţii, ministeriabili şi însuşi stăpânul fostei cancelarii ideologice din CC al PCR. Sunt bătrâni toţi, refuzaţi acum de Bucureşti, acriţi în verb şi în simţiri, dar nu se lasă. Au pus mâna pe provincie şi pe banii inspectoratelor, se omagiază reciproc cu ocazia îmbătrânirii, anunţă reveniri cu tagma şi mai răspopiri în breaslă, se exprimă vindicativ, ca şi cum totul e pregătit s-o ia de la capăt şi aşteaptă doar ocazia şi semnalul.

Dacă şi-ar pune cineva mintea cu ei şi ar vrea să-i termine, îi ia la pachet pe toţi din foarte costisitoarea publicaţie. În multe capitale de judeţe, banii pentru cultură sunt mâncaţi de longevivii cabinetelor de propagandă de odinioară, de dăscălimea de socialism ştiinţific, de întocmitorii antologiilor cu “Omagii”, de statornicii profitori ai bolşevismului. În Capitală nu mai au nici o şansă la resuscitare, dar în târgurile şi municipiile de unde au plecat spre Bucureşti e încă loc de întors pentru toţi “foştii” Comitetelor republicane de îndrumare şi control al intelectualităţii.

Răsfoind revista transilvăneană, care pute a cârdăşie şi a revanşă, m-a luat frica. Ştiu că procesul e fără recurs, că or să meargă în curând cu toţii întru cele veşnice şi că nimeni n-o să-i plângă. Totuşi, am frisoane. Foştii împlinesc 75, 80 şi 85 de ani, dar încă sug de la buget, încă mai pot prosti judeţele cu gloria lor de odinioară.

Îşi tipăresc în provincie cărţile, se umplu de bani pe seama sfielii noilor diriguitori locali ai culturii, îi timorează pe liderii pesedişti şi liberali, care au pâinea şi cuţitul, cu rezervele lor de trufie şi cu memoria vremurilor când hotărau ierarhiile în arte. Sunt ca gândacii de bucătărie: chiar şi striviţi cu bocancul, tot mai zvâcnesc dintr-un picioruş. Sunt inşi care au practicat o viaţă linguşirea ceremonioasă şi retorica naţionalistă. Din asta se poate trăi bine încă mulţi ani de acum înainte.  
Au fani în Parlament, au împânzit ţara cu universităţile lor, au slugi în funcţii-cheie ale democraţiei, au fii şi fiice în maşinăria financiară.

Pentru ce ar putea fi pedepsiţi? Pentru oportunism? Pentru slugărnicie? Pentru o estetică mărginită şi agresivă? Pentru absenţa talentului? Democraţiile nu sancţionează cetăţenii doar pentru că au un caracter de tot rahatul şi pentru că reuşesc să-i păcălească pe contemporanii culturii de judeţ chiar mai mult decât i-au ameţit pe cei vechi. Mai au cititori, mai au admiratori, tinerii nu le cunosc trecutul şi nici nu sunt interesaţi să îl cunoască, vârstnicii ignoră publicaţiile periferice.

Doar timpul însă are soluţia.

Numai că ne ducem şi noi cu timpul, cei care ne-am salvat, în parte, prin cultură, prin stil, prin distanţare şi izolare.