Golani, golănii

Golani bătrâni nu există decât ca un elogiu al galanteriilor târzii. Golanii sunt tineri ieşiţi din adolescenţă, care ţin să se facă remarcaţi printr-o frondă de prost-gust şi care dă adesea în penal.

Golani singuratici iarăşi nu există. Singuraticii din pricini clinice pot să se manifeste la fel de grosolan ca golanii cu gaşcă, dar nu sunt golani veritabili. Puii de ţărani nu ajung golani, fiindcă satul e o comunitate care nu formează găşti şi care sancţionează devreme pornirile agresive. Dar odată ajunşi la oraş, la şcoli profesionale, admiraţia pentru băieţii cu gaşcă îi stârneşte la un comportament primitiv şi fălos. Dicţionarele sunt imprecise, întrucât înţelesul cuvintelor golani şi golănie e în evoluţie. În târguri, în orăşelele de provincie, perioada de golănie e relativ scurtă, între altele şi pentru faptul că locurile unde tinerii se pot golăni sunt numărate şi Poliţia le taie repede din avânturi. Golanii din Brăila tinereţilor mele se plimbau tot pe Strada Republicii - fostă Regală - cu lumea bună, în cartiere rămânând să facă legea uliţelor golănaşii. Era destul să fie bătuţi o dată la Poliţie, că până şi cei mai ţanţoşi golani se potoleau. Se mai golăneau ei când pe lângă gaşcă treceau fete, însă şi atunci cu privirea împărţită jumătate la obiectiv, jumătate după Poliţie. Golanii de Bucureşti de azi provin, în majoritatea lor, din familii îmbogăţite peste noapte. Nu cred să mai fie încă o ţară în Europa în care adolescenţii şi tinerii abia trecând de 20 de ani să facă din golănie un blazon public al avuţiei. Golanul cu bani mulţi de la părinţi e un nonsens. La noi, e un nonsens cu blazon. În definiţia de dicţionar a cuvântului golan, sărăcia e ceva de la sine înţeles. Fronda, încontrarea la normele sociale elementare sunt forme de detaşare din condiţia de clasă de jos. Cu bani te faci domn, nu golan. La noi, cu bani Te faci golan din domn. În găştile din mărginime, între săraci, rar găseşti golani trecuţi de 30 de ani. Te golăneşti cât te golăneşti, dar dacă n-ai apucat să vezi puşcăria ca să te strici de tot, pentru nişte tâmpenii pe care le regreţi, îţi cauţi de lucru şi te resemnezi cu nişte munci amărâte. Puţini, foarte puţini sunt golanii care trec pragul de la expediente, la afaceri. Iar dacă-l trec n-au nici un motiv să fie remarcaţi pentru vechile mârlănii în public, pentru apucăturile scârboase şi turbulente de odinioară.

Pe la 11:00 noaptea, în ultimele tramvaie şi autobuze de pe traseu poţi vedea tineri istoviţi de muncă. Par să nu fi fost niciodată tineri. Dar dacă îi asculţi cum vorbesc, cum înjură mocnit şi observi ce resemnare de durată e în toată fiinţa lor, realizezi că sunt golanii mărunţi de cartier de ieri. S-a dus tinereţea, s-a terminat şi cu euforia vindicativă a golăniei. Te gândeşti că ar fi trebuit preveniţi unde or să ajungă, numai că nimeni n-a reuşit niciunde să întoarcă un adolescent golan din drum. Doar unii care rămân fără gaşcă se mai vindecă. Până la urmă, golănia e recursul lipsei de îndrumare în familie şi societate. Viaţa la întâmplare trece un timp prin golănie. Golănirea cu specific românesc a băieţilor de băieţi duce la cel mai condamnabil tip de banditism, cel trufaş, ciocoiesc, în care insul se simte împlinit când poate să şi batjocorească victima.