Îi vezi pe cei pe care îi ştiai de la televizor, drăgăliţă, Doamne, chiar pe uliţa ta. Întrucât ai serioase îndoieli c-ar putea fi vii, în carne şi oase, adică, ei te îndeamnă din priviri să-i pipăi, ceea ce tu, care eşti doar din oase (ultimele scumpiri te-au cam lăsat fără carne), nu prea ai curajul să faci. Cum să-l pipăi pe domnul Crin? Să-i pipăi vorbele, mai bine zis, căci despre ele este vorba. Domnul Crin e făcut din cap până-n picioare din vorbe, din cele mai frumoase vorbe din lume! Şi cum să te dai cocoş, încercând să pui mâna pe doamna Udrea? Ţi-este ruşine! Nu neapărat de domnule preşedinte, ci de micimea staturii tale provinciale! Şi cum să ridici glasul la domnul Sârbu, care seamănă leit c-o uşă de biserică, nu din pricina faptului că e socrul primului ministru, ci pentru c-a fost într-o altă viaţă popă, în viaţa cealaltă, de mirean, adică de om nededat încă la politică! Şi cum să te tragi de şireturi cu şiretul domn Diaconescu?, care chiar asta te îndeamnă să faci, aoleu, muică mânca-l-ar mama pe el, că e la fel de frumos şi de popular ca la televizor! (Ia-ntrebă-l,fa, alea duăşdă mii de euro, le dă acum sau mai târziu? Cică sunt pe drum, vine Elodia cu ele! ). Şi cum să nu ţi se moaie picioarele când îl zăreşti pe domnul Ungureanu intrându-ţi în curte? Dacă văcuţa pe care o ai în grajd n-o să ştie să se poarte salutar, răspunzând-i la salut în japonează?!
Pe 10 decembrie s-a terminat! Senatorii se întorc la senatoriu, deputaţii la deputăţia lor, în vreme ce tu, alegătorule, rămâi cu ţara, cu tine însuţi, adică. Şi mai rămâi cu proasta de conştiinţă şi prostul de suflet, care n-au vrut să înveţe nimic de la politicieni. În felul acesta, omule, n-ai nici cea mai mică şansă să ajungi vreodată unul de-al lor. Aşa că înghite în sec şi poartă-ţi crucea!
Citește pe Antena3.ro


