x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inima de actor, mereu alta

0
Autor: Florin Condurateanu 28 Ian 2021 - 07:10
Inima de actor, mereu alta


Pe bună dreptate se zice că profesia de actor nu lasă loc plictiselii, în fiecare seară actorul trebuie să „îmbrace” pielea altui personaj. Mi se destăinuia uriaşul actor Ştefan Iordache: „Într-o reprezentaţie, sunt Richard al III-lea, a doua seară joc rolul unui barman beţiv, urmează o piesă, în care în rolul principal îl interpretez pe un actor la apusul carierei, care nu vrea să accepte asfinţitul. Uneori, nu mai ştiu cine e de fapt Ştefan Iordache! Cum încerc să mă lepăd de personajul din seara spectacolului? Rămân ultimul în teatru, doar femeia de serviciu mai mătură printre scaune, eu ies în prim-planul scenei şi rostesc la lumina unui bec chior o replică de bază a eroului ce l-am întruchipat. Apoi, merg pe străzile pustii ale Bucureştiului adormit şi acasă, la lumina veiozei, încep să pătrund în miezul rolului din viitoarea premieră, la care am repetiţie a doua zi dimineaţă. Când nu desluşeam până la ultima silabă vreo zicere a personajului, îi dădeam prietenului George  Constantin telefon în miezul nopţii să-mi spună el părerea despre replică. Se îmbrăca şi venea în crucea nopţii la mine acasă, discutam despre rol până în zori!”. Un actor de mare profunzime, de o aleasă cultură, maestrul Florin Zamfirescu găsise o tulburătoare metaforă pentru intensitatea trăirilor prin care trece un actor. Compara trăirea greu de contorizat a actorului pe scenă cu strângerea unui şurub decisiv: dacă îl strângi prea slab, lejeritatea asta duce la o interpretare mai puţin adâncă; îl strângi prea tare, există riscul să crape metalul. Florin Zamfirescu a jucat cu deosebită trăire toate rolurile de mare diversitate, joc rafinat, subtil şi în profesorul Miroiu, visătorul dascăl timid din orăşelul de unde privea cerul în „Steaua fără nume”, dar şi în furtunosul bărbat din „Năpasta”, de Caragiale, în personaje zbuciumate din filme şi televiziune. Îl admira tare pe popularul Ştefan Mihăilescu Brăila: „Când se ridica cortina devenea un leu, ne remorca pe toţi, în rest un cetăţean simpatic şi cumsecade, i-a explodat un vas în creier!”. 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de