Dacă îi întrebi pe artişti ce e mai şocant pe scenă, cei mai mulţi îţi vor răspunde că e delicat momentul când mai uită o replică, o strofă în faţa spectatorilor şi atunci trebuie să ai multă inspiraţie şi să improvizezi pentru a ascunde bâlbâiala. Ceauşescu dăduse ordin ca melodiile la modă pe întreg pământul, la televizor, să fie cântate cu textul tradus în româneşte. Una din marile voci ale României a fost Aurelian Andreescu, cel îndrăgit de mii şi mii de oameni, avea şi un fizic plăcut, plus că nu făcea fiţe. Un şlagăr internaţional i-a fost tradus, dar Aurică nu s-a grăbit să înveţe versurile româneşti. Aşa că s-a recurs la o improvizaţie, pe nişte hârtii mari, ca cearşafurile, s-a scris cu carioca poezia şi Andreescu citea versurile de pe podeaua studioului de televiziune. Doar că, în timpul transmisiei în direct, un cameraman a înaintat cu trepiedul, camera video astupând ditamai hârtia cu versurile traduse. Aurelian Andreescu s-a trezit că nu mai are cum citi strofele de pe podea, noroc cu vocea lui inegalabilă că a trecut la nişte triluri, care au încântat spectatorii, rămaşi fără textul strofelor de final. Un moment de mare inventivitate l-a scos din încurcătura şi pe Mircea Diaconu. Îl rugase Florian Pittiş să-i ţină locul într-o sâmbătă în prezentarea unui spectacol de muzică şi poezie la Teatrul Bulandra. Trebuia să fie citit pe scenă şi un editorial valoros al unui jurnalist cu lipici, dramaturg şi scriitor simpatizat, un articol al maestrului Radu Cosaşu. Când a venit momentul, Mircea Diaconu s-a dus la fişetul lui Pittiş, unde i se spusese că se află articolul lui Radu Cosaşu, dar Pittiş uitase să-i lase şi cheia de la dulap. Dandanaua cât casa! Dar, deştept şi descurcăreţ, Mircea Diaconu a dat o fugă peste drum, unde locuia cu chirie într-o mansardă, a luat caietul lui de dictando, unde scria cu inspiraţie un jurnal al întâmplărilor trăite de el şi a citit pe scenă din textele lui. A doua zi i-a telefonat maestrului Cosaşu să-şi ceară scuze, dar scriitorul s-a amuzat şi l-a felicitat pentru improvizaţia nesesizată de spectatori.