Intre trecut si viitor: 15 ani de la revolutiile din 1989

26 Noi 2004 • 00:00

Revolutiile din 1989 au lasat in urma un tezaur intelectual si moral care nu trebuie abandonat.

A trecut un deceniu si jumatate de la avalansa de evenimente care au dus la prabusirea regimurilor comuniste din Europa de Est si Centrala. In analiza acestei perioade, trebuie mereu sa ne amintim de unde s-a plecat. Revolutiile din 1989 au pus capat experimentelor de inginerie sociala inspirate de utopia leninista si au permis renasterea fortelor democratice, a economiei de piata si a societatii civile.

Deceniul si jumatate care s-a scurs a fost marcat deopotriva de nobile vise de justitie si egalitate, pe de-o parte, ca si de frustrari, nevroze si dureroase dezamagiri, pe de alta. Alegeri libere si oneste au avut loc in multe din aceste tari, insa rezultatele lor nu au fost intotdeauna de natura sa implineasca dezideratele fortelor anticomuniste. Militantismul civic, atat de puternic la inceputul anilor â90, si-a pierdut mult din forta de mobilizare.

Pe linie pozitiva, suveranitatea populara a inlocuit monopolul puterii exercitat de autoproclamate "avangarde proletare". Monismul ideologic al leninismului s-a destramat. Imperfecta, desigur, domnia statului de drept se face simtita in viata cotidiana a acestor societati. Desi formele si retorica democratica sunt incontestabil prezente, substanta valorilor democratice si dezvoltarea unei culturi politice intemeiate pe incredere si toleranta sunt inca puse sub semnul intrebarii. Sa nu uitam, libertatea este intotdeauna si libertatea fortelor ostile democratiei.

Peisajul postcomunist este inca bantuit de fantome ideologice premoderne - colectivismul tribal, fundamentalismul clerical si populismul etnocentric. Cinismul si dispretul pentru intelectuali sunt omniprezente. Desi memoria istorica este necontenit invocata in dezbaterile publice, naratiuni bazate pe autocompatimire si autoglorificare continua sa fie prezente, adeseori in detrimentul unei scrutari lucide a trecutului. Iar mult aclamata privatizare s-a dovedit prea adesea un paravan pentru jefuirea resurselor economice de catre elite mai mult sau mai putin regenerate. Pe de alta parte, integrarea in structurile euro-atlantice era doar un vis in urma cu 15 ani. Lucrurile s-au schimbat radical in acesta privinta. Nationalismul si izolationismul au pierdut teren, desi exista inca puternice forte antiintegrationiste.

Justificata dorinta de asumare a trecutului (comunist si precomunist) a deraiat in nu putine cazuri in demagogie si noi forme de manicheism istoric. Cu alte cuvinte, arena postcomunista este una a confuziei si incertitudinilor in care se confrunta forte democratice cu cele care detesta pluralismul. Nu este cazul sa ne dedam la inutile si sterile lamentatii. Toate aceste evolutii sunt cat se poate de firesti, mai cu seama daca ne gandim la imensa coruptie ce a caracterizat ultimul stadiu al comunismului. Sfarsitul iluziilor este cat se poate de normal pentru o perioada postrevolutionara. Din perspectiva istorica, dupa fiecare convulsie sociala major, sentimentelor de euforie le iau locul stari de spirit deprimate si obsesii legate de tradari si capitulari. Aici este miezul chestiunii: in unele state postcomuniste, constitutia libertatii ca sinteza intre legalitate si legitimitate s-a intrupat credibil in noile structuri politic-institutionale. In altele, din pacate, acest nou contract social a fost in chip continuu subminat de jocul pasiunilor necontrolate si de capacitatea de repliere a fostelor oligarhii nomenclaturiste. Coruptia pare sa fie o maladie ce afecteaza toate aceste state, in grade diferite, desigur.

Pornind de la experienta Europei de Rasarit si Centrale, politologii sugereaza cel putin doua modele de tranzitie dinspre autoritarismul leninist catre ceea ce un Karl R. Popper numea "societate deschisa". Ceea ce nu inseamna nicidecum ca tranzitiile ar fi succese depline in unele tari (flancul nordic) si esecuri absolute in altele (zona sud-estica). Este mult prea devreme pentru a subscrie la asemnea apodictice verdicte istorice. Nici o tranzitie nu a fost pe deplin neteda, insa nu se poate nega faptul ca exista distinctii semnificative in termeni de viteza, orientare si vointa politica democratica intre sa spunem, Republica Ceha si Romania (mai ales cea de dinainte de alegerile din noiembrie 1996). Toate aceste diferente si decalaje nu trebuie insa nicicum absolutizate. Mostenirile culturale, fara indoiala importante, nu trebuie "esentializate" pentru construirea unor presupuse fatalitati istorice. Culturile politice se afla in evolutie, iar rolul elitelor politice si economice este tocmai de a sfida cliseele paralizante. Este limpede ca viitorul ne rezerva multe surprize si ca noile democratii mai au inca multe primejdii de confruntat in construirea unor societati civile viabile si a unor economii prospere. Oricare ar fi acele trasaturi ale noilor societati care l-au facut pe Vaclav Havel sa vorbeasca despre un "cosmar postcomunist", un lucru este cert: vremurile unanimitatii inregimentate si ale acceptarii fortate a conceptului oficial de fericire umana sunt definitiv sfarsite.

Citește pe Antena3.ro