La noi, "comandamentul de iarna" functioneaza incredibil pe timp de vara. Este exemplul cel mai bun pentru ceea ce vrem si pentru ceea ce putem.
|
|
Prima ninsoare. Europeana! Altceva. Fulgii sunt mai mari, mai frumosi, mai inchegati parca! De basm, iar noi, de poveste. Pentru ca, pana mai ieri, autoritatile noastre defilau pe micile ecrane de mana cu buldozerele pregatite sa deszapezeasca. Va mai amintiti "lacul lebedelor" facut in fata camerelor de luat vederi cu "lamele" utilajelor? Cand, la indicatiile reporterului-pistol, dar si regizor, lamele ne faceau cu mana intr-un balet mecanic de neegalat. "Unde e lamele?", ca sa intreb asa. "Unde e edilii?" "Unde e reporterii?" Romania este tara in care orice strategie de "razboi" poate fi aplicata doar pe timp de pace. Altfel spus, orice plan de actiune stabilit pentru starea de necesitate este perfect aplicat in cazul unei stari de normalitate. La noi, "comandamentul de iarna" functioneaza incredibil pe timp de vara. Este exemplul cel mai bun pentru ceea ce vrem si pentru ceea ce putem. Sunt absolut convins ca-n zilele astea "comandamentul de vara" merge ireprosabil, ca nimic nu poate sa-i stea in cale in atingerea obiectivelor, oricare ar fi ele. Asa ca edilii nostri au toate scuzele de partea lor. Nu e vorba de
"luatul prin surprindere", nu e vorba nici macar de lipsa de organizare. E vorba, cetateni ai Europei, de o "eroare" genetica devenita, o data cu trecerea anilor, o "eroare" istorica. E vorba de fudulia traditionala, devenita de alaltaieri si obicei european. Pentru ca, nu-i asa?, am intrat in Europa cu fudulia noastra cu tot, fudulie care, iata, face in continuare istorie.