Jocul

Deocamdata nu avea pe cine sa trimita la seminte. Incercase si cu Tariceanu, ala cu bicicleta. Tariceanu Popescu Calin, cum il strigau la catalog, se facuse ca n-a auzit bine. Avea sa-l invete minte curand. Il dezamagise. Se indrepta catre spatele blocului, luand-o prin parcare. Traseul nu era intamplator. Acolo sarea sotronul o fetita blonda, Udrea Elena.

"Cum te cheama, micuto?" - o intreba Traian pe copila care se juca in chilotei albi, in tarana, in fata blocului. "Boa- giu Anca", raspunse cu voce subtire aceasta, intimidata de faptul ca este bagata in seama de unul dintre cei mai smecheri pusti de pe scara. "Fii atenta. Am inventat un nou joc!", zise Traienel. "In curand, cu totii veti dori sa-l jucati." "Mai tare ca Lapte Gros?" - se entuziasma Ancuta. "Mai tare si ca Leapsa", o asigura Traienel. Si, pentru un moment, gandul il purta in trecut, cand ii daduse leapsa lui Petrica Roman, un fost coleg de clasa, un tocilar. Inca il mai amuza uluiala din ochii lui. Nu se asteptase. "Parca eram in aceeasi echipa!", incercase acesta sa riposteze. "Nu stiu, nene, natura…", s-a explicat Traian, grabit sa-i ia colectia de Rahan si mingea de 35.

Niciodata nu-l placuse pe Petre: era plictisitor, citea tot timpul. Nu-i vorba, si lui ii placeau cartile. Cititul, nu. Ce de vaporase facuse... Petre era neindemanatic. Nici avioane nu stia sa faca. A luat cateva de la niste elevi francezi veniti in excursie. Ce fraier! A dat pe ele toata colectia de surprize. Traian, in schimb, a luat de la unii de-a opta mai multe colectii pe vaporasele cu care se jucase pana s-a saturat de ele. Intotdeauna ii placusera surprizele. Avea multe acum. Stia sa le foloseasca si tot cartierul il invidia pentru ele. "Si cum se numeste noul joc?", intreba Ancuta. A, da! Uitase de ea. "Se numeste Baselul, draga. Asteapta-l si pe Emil, ca l-am trimis eu sa-mi ia niste seminte, si veniti dupa aia in spatele blocului sa va invat." Hm. Emil Boc, pustiul pufos cu ochelari de la scara cealalta, era cel mai devotat dintre toti. Il asculta fara sa cracneasca. Plictisitor totusi. La momentul potrivit o sa-i dea vreo doua invizdoace sa-l usture, dar nu acum. Deocamdata nu avea pe cine sa trimita la seminte. Incercase si cu Tariceanu, ala cu bicicleta. Tariceanu Popescu Calin, cum il strigau la catalog, se facuse ca n-a auzit bine. Avea sa-l invete minte curand. Il dezamagise.

Se indrepta spre spatele blocului, luand-o prin parcare. Traseul nu era intamplator. Acolo sarea sotronul o fetita blonda, Udrea Elena. Si ea il remarcase zilele trecute, cand Traian ii daduse un cap in gura unui tupeist care venise din alt cartier sa joace Frunza la ei. Pai, nu? Sa se joace la scara lui! Atunci, Elena ii zambise, iar el s-a simtit erou. Na, ca iar ii zambeste. Poate ar fi momentul sa-i dea niste seminte, dar mormolocul ala de Boc nu s-a intors. Sa vezi ce castana o sa-si ia. Macar era imbracat frumos, cu un pulover facut de doamna Musca de la patru, care se uita toata ziulica la telenovele, dar il placea mult. Dupa colt isi facu aparitia si Gigi cu un miel. Ai lui stateau la casa ceva mai incolo si aveau oi. Vru sa-l repeada si sa-l goneasca. Se opri in ultimul moment. Gigi putea fi folositor. Poate va trebui sa-i bata si pe altii, inclusiv pe Calin. Nu voia sa-si faca faima de copil-problema. Iar Gigi parea destul de smardoi.
"Gata? V-ati strans toti?", ii intreba, desi era evident.
"Daaaaaaaaa…", raspunsera copiii.
"Sunteti gata sa invatati Baselul?" "Daaaaaaaaa…"
"Bine. Spuneti un numar."
"6", zisera copiii in cor.
"7. V-am batut", riposta Traian instantaneu, dupa care se intoarse pe calcaie si pleca, lasandu-i muti de admiratie. Gigi, impresionat, stranse mielul la piept.