Librăreasa

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Deşi era căsătorit de curînd şi-şi iubea soţia, Mihai cumpăra de la librăria din colţul străzii tot felul de lucuri care nu-i trebuiau. O făcea de dragul librăresei, o fată delicată şi timidă, care încurca mereu preţurile. Era genul de copilă pe care bărbaţii se simt datori s-o ajute şi s-o ocrotească, să fie preocupaţi de soarta ei, fără a avea un scop anume.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Deşi era căsătorit de curînd şi-şi iubea soţia, Mihai cumpăra de la librăria din colţul străzii tot felul de lucuri care nu-i trebuiau. O făcea de dragul librăresei, o fată delicată şi timidă, care încurca mereu preţurile. Era genul de copilă pe care bărbaţii se simt datori s-o ajute şi s-o ocrotească, să fie preocupaţi de soarta ei, fără a avea un scop anume.

Pe strada lui Mihai s-au construit cîteva blocuri, dar librăria a rămas. O căsuţă tot atît de neajutorată în mijlocul unei aglomerări de blocuri cu patru şi cu zece etaje, mohorîte ca domnişoara din spatele tejghelei. Mihai îşi făcea mereu drum prin librărie cu sentimentul că şi fata îl aştepta. Zîmbetul ei îi spunea că era numai o chestiune de timp pînă ce îşi vor mărturisi deschis simpatia unul pentru celălalt.

În 1972, Mihai a plecat cu o excursie în Ungaria, de unde a trecut cu acte false în Austria. De la Viena, după ce a petrecut jumătate de an într-un lagăr pentru transfugi, s-a dus în Germania, unde a găsit imediat de lucru la o firmă de construcţii. În timp ce lupta cu avocaţii nemţi să-şi scoată din ţară soţia şi fetiţa, gîndul îi zbura adesea către librăreasa cea micuţă şi vulnerabilă. Nu-i făcuse fetei nici un serviciu, n-avusese niciodată ocazia să-i promită ceva, totuşi, din privirea ei Mihai înţelegea că la un necaz el are fi fost prima persoană la care ea ar fi apelat. Uneori, grija pentru o femeie pentru care viaţa pare o permanentă ameninţare seamănă atît de mult cu dragostea, încît e mai bine să nu te întrebi ce e, grijă sau iubire nemărturisită.

Mihai era ceea ce se cheamă un familist convins. Nu şi-ar fi abandonat soţia şi copilul pentru nimic în lume. Cu toate acestea, la fata de la librăria din colţ visa adesea, ca la ceva bun, pus deoparte pentru mai tîrziu, numai pentru el. Ca la un lucru bun, care avea să se întîmple cîndva. Cum însă şi cînd şi mai ales cu ce consecinţe, erau întrebări care nu-l frămîntau, pentru că nu mai spera să revină vreodată în ţară.

În ianuarie 1990, însă, a luat avionul spre Bucureşti. Nu se aştepta să mai găsească librăria din colţ. Printr-un miracol, era tot acolo. Blocurile în cartier se îndesiseră, dar vechea bodegă, devenită cînd oficiu poştal, cînd Alimentară şi, în final, librărie rezistase vremurilor şi era tot librărie. Obloanele verzi ale bătrînei locante erau date de pereţi, ca odinioară, iar în ferestre erau puse la vedere creioane, pixuri, carneţele, caiete de dictando şi cărţi pentru lectura obligatorie. Nimic nu părea să se fi schimbat.

De afară, în semiîntunericul de dinăuntru, se zărea o umbră de femeie. Dumnezeule, şi-a zis Mihai, te pomeneşti că fetiţa aceea delicată şi tristă lucrează tot aici! La tejghea pe Mihai l-a întîmpinat o bondoacă mică şi grasă cu o privire obosită, indiferentă. Cu ce vă servim?, a întrebat ea, uitîndu-se la Mihai ca la un client oarecare, unul din clienţii care-i
tulburau lenea şi sila de viaţă pentru o gumă sau cîteva coli de hîrtie. Era librăreasa.