x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Limba scrisorilor din secolul al 17-lea

Limba scrisorilor din secolul al 17-lea

de Tudor Octavian    |    10 Mar 2011   •   19:03

La Filologie, în anul al III-lea sau al IV-lea, am avut un curs despre limba scrisorilor din secolul al 17-lea. Nimic nu seamănă mai mult cu lucru folositor decât unul nefolositor, dar oficializat. Deoarece cursul era inclus în orar, părea că trebuia musai inclus în orar, că interesa în mod necesar formarea unui profesor de limba şi literatura română.

Totul în viaţă se plăteşte. Pentru întrebările pe care nu am îndrăznit să le clarific atunci plătesc întrebându-mă chiar şi astăzi de ce a trebuit să-mi răsucesc eu creierii jumătate de an cu un curs al cărui rost nu l-am înţeles şi ale cărui urmări proaste nu le-am putut evalua.

La Universitate şi, în general, în învăţământ, dacă un lucru nu e în chip controlabil bun, nu e doar neutru, ci în chip incontrolabil rău. Este pierderea de vreme, orientarea gândirii în direcţii neproductive, deformarea criteriilor de bine şi de rău. Învăţatul are o tradiţie mult prea prestigioasă ca să ne mai întrebăm ce e bun şi ce nu duce nicăieri sau duce în fundături. La un moment dat, n-am mai putut suporta ideea că trebuie să memorez pur şi simplu listele de cuvinte care apăreau în aceste scrisori de uz comun din veacul al 17-lea, am ridicat mâna şi am rugat-o pe tovarăşa profesoară să ne explice de ce trebuia să urmăm obligatoriu acel curs, care era logica lui în ansamblul programei şi de ce trebuia să ne forţăm memoria, când era mai propriu să apelăm la cugetare. Într-un cuvânt, DE CE?

Când te apuci de o treabă, trebuie să-ţi fie clar de ce o faci. Nu eram nepoliticos şi nici abuziv. Socoteam doar că era oportun ca profesoara să ne lămurească în ce fel urma să ne fie de folos în viitor ceea ce ni se băga pe gât cu de-a sila atunci. În toate programele învăţământului superior dai, de asemenea, cursuri parazitare şi periferice, vârâte în structuri prin tertipuri administrative, la presiunea unor "organe" ori politicieni, prin culoare de familie. Profesoara era nevasta nu ştiu cui, a unui mahăr din minister ori din Partidul Comunist şi pentru că publicase într-o revistă de specialitate o cerce­tare privitoare la cuvintele importate de limbajul comercial şi administrativ în veacul cu pricina, ce şi-a zis cucoana: Ia s-o fac eu niţel pe profesoara universitară, dacă tot poate bărbatu-meu să mă ungă în post.

Astfel de studii sunt bune la locul lor, în revistele specia­lizate, în simpozioane, pentru ce are atingere cu tema. În sine, nu sunt de prisos. Ele sunt însă stricătoare de minţi, dacă nu interesează nemijlocit formaţia universitară şi pe toţi studenţii. În alte ţări, nu apar în programul-bază, ci în acelea facultative. Într-un fel, tot m-am răzbunat pe femeia care mi-a mâncat câteva zeci de ore din anii tineri: i-am uitat numele!

×