Lucruri de dat

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doamna C. a murit in patul ei, intr-un apartament mare, complet gol, in care nu se mai găsea decăt patul şi un taburet pentru doctori. Ştiind că n-o să mai umble niciodată pe picioarele ei, a dat tot ce avea. Avea şi o teorie a datului. Cărţile, pe care nu le-ai mai deschis de zece ani, dă-le!, zicea ea. Hainele, pe care nu le-ai mai purtat de douăzeci de ani, dă-le!

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doamna C. a murit in patul ei, intr-un apartament mare, complet gol, in care nu se mai găsea decăt patul şi un taburet pentru doctori. Ştiind că n-o să mai umble niciodată pe picioarele ei, a dat tot ce avea. Avea şi o teorie a datului. Cărţile, pe care nu le-ai mai deschis de zece ani, dă-le!, zicea ea. Hainele, pe care nu le-ai mai purtat de douăzeci de ani, dă-le! Farfuriile, din care nu mai mănănci de cănd nu mai primeşti lume, dă-le! Dădea tot ce avea, ca să nu se incaiere neamurile pe moştenire. Acestea o vizitau, vedeau că dispăruseră tablourile, că fotoliile se impuţinau, primeau de la Doamna C. asigurări că o să le rămănă şi lor destul, dar de unde să rămănă dacă dădea pe ascuns, numai ea ştia cui?

Doamnei C. ii plăcea să-i ia pe cei cărora le dădea pe nepregătite. Să le vadă lucind in ochi lăcomia. Le dădea ce nu le trebuia, ca să-i vadă emoţionaţi, aşteptănd ca bătrăna nebună, cum ii ziceau toţi căpătuiţii care plecaseră de la ea cu braţele pline, să umble şi la bijuterii. Să-i spună, bunăoară, portarului analfabet de la bloc, care se alesese doar cu cărţi nemţeşti de filozofie: hai, bre, vino să-ţi dau nişte aur! Portarul avea un văr care-l imboldea să-i vorbească Doamnei C. de el, că e nevoiaş şi că ar primi orice, dar absolut orice ar binevoi să-i dăruiască bătrăna. Vărul nu era deloc un muritor de foame, insă avea mania strănsului. Aşa e dintotdeauna: se naşte unul cu talentul datului, se naşte şi altul care adună ca apucatul.

Doamna C. mai avea un dar: mirosea caracterul. Un an intreg l-a lăsat pe vărul de-al doilea al portarului să spere că-i va veni răndul la primit şi, cănd n-a mai avut nici un semn de la el mai multe luni la rănd, l-a chemat. Nu poţi dumneata să cari ce-o să-ţi dau eu, i-a zis Doamna C. Şi, cu toate că afară erau patruzeci de grade la umbră, iar in uriaşul ei apartament cu jumătate din odăi goale nu avea aer condiţionat, i-a dat lacomului o haină de blană rămasă de la bărbatul ei. Imbrac-o şi fii atent să nu ţi-o ia careva, că face mii de euro. E urs canadian veritabil. Vărul de-al doilea al portarului a pus blana pe el, iar după blană a imbrăcat şi un fel de pufoaică vătuită cu puf de găscă. Vezi ce uşoară e?, i-a zis Doamna C. Şi-i scumpă al dracului, e cu puf de găscă polară. La iarnă or să te invidieze toţi. Hai, ia şi imbracă şi pardesiul franţuzesc al iubitului meu soţ. A dat o avere pe el in Franţa. După ce l-a văzut pe vărul de-al doilea al portarului rotunjindu-se cu blănurile şi cu pardesiele de lux imbrăcate unul peste altul, i-a pus in braţe acestuia şi un teanc de costume. Iar după ce l-a auzit spunănd, sufocat de căldură, "Bogdaproste!", i-a zis: Ia acum pe umăr şi fotoliul cel mare din hol, că altădată nu-ţi mai dau. Dacă mai poţi, ia şi măsuţa aia de acaju cu trei picioare. Şi să fii sănătos!

Ieşind in stradă, imbrăcat in mijlocul unui august torid in blănuri de urs alb şi pufoaică vătuită şi tărănd in spate un fotoliu şi o masă, vărul de-al doilea al portarului a fost umflat imediat de poliţie şi dus direct la Spitalul 9. Păi, veţi zice, nu putea, să le spună poliţiştilor că le primise cadou de la Doamna C.? Ba putea, şi chiar le-a spus. Numai că la nouăzeci şi patru de ani Doamna C. nu mai avea ţinere de minte. Habar n-avea cui şi ce dăduse. Dădea ca să-şi cureţe memoria de amintiri inutile.