Merepere din China

LA UN MALL SE VĂND MEREPERE. Nişte chinezi au incrucişat mărul cu părul şi in pomul cel nou au crescut merepere. In acelaşi Mall, la pescărie, se găseşte păstrăv somonizat. Dacă sunt intrebaţi, vănzătorii le explică clienţilor că somonizarea păstrăvilor se face in ţară la noi şi că peştele astfel obţinut s-ar fi putut chema la fel de bine şi somon păstrăvizat. Dar nu suna comercial. Nici treaba asta cu somonizarea nu-i lipsită de ambiguităţi. Unii se găndesc la gomorizare şi la alte chestii ruşinoase. Oricum, treaba s-a pornit şi e de aşteptat să măncăm in curănd purcei găinizaţi - sau poate pui purcelizaţi - boi găscanizaţi, ananas prunizat, morcov mazărizat, precum şi fructe rezultănd din altoiri şi incrucişări multiple, cum ar fi portocaise tomatizate, vişcireşe gutuizate, porumb orzocartofizat. Cum nici merele turcizate şi pepenii grecizaţi nu mai au gust de mere şi de pepeni, de cănd agricultura de laborator a inlocuit-o pe acea naturală, n-are rost să ne intrebăm ce gust vor avea invenţiile alimentare superproductive. Te duci tot la Mall, la raionul de mirodenii, şi-ţi cumperi gusturi şi mirosuri. E chiar mai bine ca puiul purcelizat fără găt şi ghiare să nu miroasă a nimic nici in tigaie, nici la cuptor. Din cei patru sute de substituenţi, cu arome de fermă şi de gospodărie ţărănească, pe care-i trimit in magazinele de toată măna fabricanţii de delicatesuri la plic e imposibil să nu-ţi fie măcar unul pe plac. In cartierul in care m-am născut, fericirea avea un termen şi un conţinut: cănd va face plopul pere şi răchita micşunele. Fericirea a venit. Şi ce-i extraordinar e că avem de ales intre micşuneaua de răchită din Israel şi cea din Germania.


LA O OSPĂTĂRIE CU AUTOSERVIRE din Franţa, am avut parte de un spectacol inedit. De un moment de prestidigitaţie culinară. Pentru combinaţiile de salate la alegere, existau trei preţuri şi trei farfurii: o farfurie mică, la doi euro umplerea; una medie, la trei euro, şi una mai mare, la patru euro. Oricăt de ingenios ai fi fost, nu puteai incărca farfuria de doi euro cu salatele incăpănd in cea de trei. Totuşi, un negru uriaş, o namilă de măncău, care-şi putea permite afrontul şi datorită staturii, a construit, pe farfurioara mititică, de doi euro, un fel de turn Babel foarte inalt, aranjănd cu migală un strat de salată după altul şi armănd straturile cu macaroane. Matahala reuşise să-şi aglomereze pe verticală in farfuria mică, de doi euro, măncarea care altfel abia de ar fi incăput in două farfurii mari, de patru euro. Cănd a reuşit s-o treacă şi de casieră, ocrotindu-i cu labele lui gigantice delicatul echilibru, toţi cei care ne uitam la marele flămănd cu veneraţie am aplaudat. Am aplaudat victoria foamei contra capitalismului super porţionat. O victorie, totuşi, parţială, fiindcă un negru de un metru şaizeci n-ar fi indrăznit ceea ce ii stătea in puteri doar unui frate negru de doi metri.